sâmbătă, iunie 10, 2023
AcasăSportCalificarea Viitorului, compromisă în repriza a doua

Calificarea Viitorului, compromisă în repriza a doua

Viitorul Constanţa a încheiat la egalitate cu echipa olandeză Vitesse Arnhem, scor 2-2 (1-0), meciul care a avut loc ieri, pe Stadionul Central al Academiei Hagi din Ovidiu, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Ligii Europa la fotbal.

Viitorul a condus cu 2-0 prin dubla lui Denis Drăguş (minutele 44 şi 49), dar a primit destul de uşor două goluri, semnate de Tim Matavz (53) şi Bryan Linssen (72).

Viitorul a controlat în general meciul, arătând un plus în ce priveşte tehnica şi imaginaţia, dar lipsa de experienţă a fost de multe ori vizibilă, iar Vitesse a fost superioară în finalul întâlnirii.

Meciul a fost plictisitor în primele aproximativ 30 de minute. Portarul Valentin Cojocaru a boxat la o acţiune periculoasă (minutul 15), iar fundaşul Bogdan Ţîru a intervenit şi el salvator 11 minute mai târziu.

Alexandru Măţan s-a accidentat şi a fost înlocuit după o jumătate de oră de joc, fiind scos pe targă.Vînă a avut o acţiune personală, dar a trimis pe lângă poartă în minutul 33, iar două minute mai târziu a fost rândul lui Drăguş să fie periculos. Acesta avea să deschidă scorul cu o lovitură de cap, după o centrare de pe stânga a lui Lyes Houri, înlocuitorul lui Măţan. În startul reprizei secunde, Drăguş a reuşit dubla în startul reprizei secunde, tot cu o lovitură de cap, după un şut-centrare al lui Achim. Imediat, Vitesse a redus din handicap la o fază care nu anunţa mare lucru, Matavz fructificând o centrare a lui Buttner. În minutul 70, Viitorul a avut o dublă ocazie prin Ianis Hagi şi Achim, dar cei care au înscris aveau să fie tot oaspeţii, prin Linssen, care a trimis cu capul de lângă Mailson Lima, ce a fost apatic la această fază.

Echipa lui Gheorghe Hagi a atacat după golul primit, dar misiunea elevilor lui Hagi s-a îngreunat după ce Artean a fost eliminat pentru un fault grosolan, la puţin timp după ce a fost introdus pe teren.

Manşa secundă va avea loc pe GelreDome din Arnhem, în data de 2 august. Dacă va trece de Vitesse, Viitorul va juca în turul al treilea preliminar cu câştigătoarea dintre PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, şi FC Basel.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
25.6 ° C
25.6 °
25.6 °
90 %
2.2kmh
98 %
sâm
22 °
Dum
20 °
lun
13 °
mar
20 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Preocuparea ca orașul să miroase frumos are din ce în ce mai mulți adepți implicați.

EDITORIAL

Recenta confruntare dintre primarul PSD Cosmin Andrei și consilierul local PNL Eugen Turcanu nu mai miră pe nici un botoșănean care a urmărit cât...

EPIGRAMA ZILEI

Marea mea nedumerire Tot nu s-a elucidat: Oare lanțul de iubire Poate fi sudat? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...