spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSportGeorge Miron, în echipa ideală a etapei a III-a a Ligii I!

George Miron, în echipa ideală a etapei a III-a a Ligii I!

Fundașul central al FC Botoșani, George Miron, a fost inclus în echipa rundeia  III-a a Ligii I de site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

Autor al golului egalizator de 2-2 în jocul din Bănie cu CSU Craiova, George Miron este considerat alături de Andrei Burcă va fiind unul dintre cei mai buni jucători pe postul său la ora actual din Liga I.

„George Miron s-a dovedit a fi din nou decisiv pentru echipa sa, de astă dată printr-un gol marcat. În momentul de faţă, împreună cu Andrei Burcă, formează unul dintre cele mai bune cupluri de fundaşi centrali din Liga 1”, este caracterizarea pe care cei de la lpf.ro i-au făcut-o elevului lui Costel Enache la finalul partidei cu Universitatea Craiova.

În vârstă de 24 de ani și transferat de la Oțelul Galați în vara anului 2015, Goerge Miron este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 650 mii de euro.

Revista LPF a publicat echipa etapei, sistemul folosit fiind 1-3-4-3, „11” rundei al cărui antrenor a fost desemnat Nicolae Dică de la FCSB fiind următorul: C. Căbuz (AFC Hermannstadt)- G. Miron (FC Botoşani), A.  Dobrosavlevici (Dunărea), S. Buşu (Gaz Metan)- V. Mihăilă (U Craiova), Ol. Moruţan (FCSB), D. Olaru (Gaz Metan), Fl. Tănase (FCSB)- D. Drăguş (Viitorul), H. Gnohere (FCSB), Al. Mitriţă (U Craiova).

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...