sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSportDoi botoşăneni luptă pentru medaliile mondiale la canotaj

Doi botoşăneni luptă pentru medaliile mondiale la canotaj

Botoşaniul va avea doi reprezentanţi în finalele Campionatului Mondial de canotaj de la Plovdiv. După ce Ciprian Huc obţinuse joi calificarea în finală cu echipajul de patru rame masculin, ieri a reuşit aceeaşi performanţă şi Viviana Bejenariu alături de colegele sale din barca de 8+1: Ioana Vrînceanu, Adriana Ailincăi, Maria Tiodariu, Beatrice-Mădălina Parfenie, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea. Campioanele mondiale au concurat în recalificări pe culoarul 1 şi au fost dezavantajate de vânt. Cu toate acestea, surpriza negativă din serii, unde a ocupat ultimul loc, barca românească de 8+1 a avut altă viteză în recalificări. Speriate probabil că ar putea rata finala mare, fetele au ţinut strocul ridicat şi au avut cursa în control, mai ales că Noua Zeelandă şi China au rămas în spate. Primele patru locuri ajungeau în finală, dar la final conta şi culoarul. Până la final, România s-a luptat cu Canada, Olanda şi Marea Britanie. Româncele au reuşit să termine pe locul 2 cu timpul de şase minute, trei secunde şi 930 de miimi, la mai bine de o secundă în spatele Olandei, care a terminat în şase minute, doi secunde şi 380 de miimi.

Româncele vor porni în finala de duminică pe culoarul cinci, ceea ce nu e tocmai rău. Va fi o altă cursă, se va porni de la zero. „Tricolorele” sunt gata să le bată iar pe americance, aşa cum s-a întâmplat anul trecut chiar la ele acasă, la Sarasota. „Mă aştept ca echipajul să se lupte din nou pentru titlul mondial”, a declarat Elisabeta Lipă, care este conştientă că forţa bărcii româneşti a scăzut după retragerea Mihaelei Petrilă, Adelinei Boguş şi Laurei Oprea.

 

Şase şanse la medalii

 

Şi celelalte trei bărci româneşti care au luat startul în semifinale şi recalificări, ieri, au reuşit să acceadă în finală.

La 8+1 masculin, România (Vlad-Dragoş Aicoboae, Adrian Damii, Alexandru Matincă, Constantin Radu, Constantin Adam, Sergiu-Vasile Bejan, Cristi-Ilie Pîrghie, Alexandru-Cosmin Macovei şi Adrian Munteanu) s-a clasat pe locul secund în recalificări, cu timpul de cinci minute, 26 de secunde şi zece miimi, la aproape o secundă în urma Marii Britanii.

Marius-Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă au câştigat prima semifinală la dublu rame masculin, cu timpul de şase minute, 20 de secunde şi 370 de miimi.

La dublu vâsle masculin, Ionuţ Prundeanu şi Marian-Florian Enache s-au clasat pe locul al treilea în prima semifinală, cronometraţi în şase minute, opt secunde şi 170 de miimi, după Marea Britanie şi Noua Zeelandă.

Joi obţinuseră calificarea în finale echipajul feminin de dublu vâsle categorie uşoară (Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă) şi cel masculin patru rame (Mihai-Vasile Ţigănescu, Cosmin Pascari, Ştefan-Constantin Berariu şi Ciprian Huc).

România a aliniat nouă echipaje la Mondialele de la Plovdiv, şase reuşind să intre în finale.

Astăzi vor avea loc finalele la dublu rame masculin (ora 11:46), dublu vâsle feminin categorie uşoară (12:01) şi patru rame masculin (12:46), iar mâine sunt programate finalele la dublu vâsle masculin (12:33), 8+1 feminin (12:47) şi 8+1masculin (13:15).

Finalele vor fi transmise în direct la TVR2.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...