sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSportVictoria cu Liechtenstein duce tineretul la Euro

Victoria cu Liechtenstein duce tineretul la Euro

Selecţionata de tineret a României s-a calificat la Campionatul European de fotbal Under-21 din 2019, după ce a învins echipa Liechtensteinului cu scorul de 4-0 (3-0), marţi seara, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, în ultimul său meci din Grupa a 8-a a preliminariilor.
„Tricolorii”, care mai avea de îndeplinit o simplă formalitate, să obţină un punct cu cea mai slabă echipă din grupă, s-au impus prin golurile marcate de George Puşcaş (minutele 14 şi 39), Ianis Hagi (minutul 25) şi Adrian Petre (minutul 78).
România a reuşit astfel a doua sa calificare la un Campionat European de tineret, după o pauză de 20 de ani, în 1998 turneul final fiind găzduit de ţara noastră.
Meciul de la Ploieşti a fost unul fără istoric, într-un singur sens, spre poarta lui Armando Majer.

În celelalte meciuri din grupă, Ţara Galilor a dispus cu 3-1 de Elveţia, iar Portugalia a învins Bosnia cu 4-2.
În clasamentul final, România a ocupat primul loc, neînvinsă, cu 24 puncte, urmată de Portugalia, 22 puncte, Bosnia-Herţegovina, 18 puncte, Ţara Galilor, 13 puncte, Elveţia, 10 puncte, Liechtenstein, 0 puncte.
Turneul final se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în Italia şi San Marino, la Bologna, Reggio Emilia, Cesena, Trieste, Udine şi Serravalle. Vor participa 12 echipe, fiind calificate până acum Italia (echipa gazdă), Spania, Franţa, Anglia, Serbia, Germania, Croaţia, Danemarca, Belgia şi România. Ultimele două participante vor fi decise în urma meciurilor de baraj.
România a început campania cu Daniel Isăilă ca selecţioner, iar în ultimele patru meciuri a fost antrenată de Mirel Rădoi, care a reuşit să o conducă la tot atâtea victorii.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...