vineri, martie 29, 2024
AcasăSportRednic, fair-play: „Botoșaniul dacă a câștigat, înseamnă că a meritat!”

Rednic, fair-play: „Botoșaniul dacă a câștigat, înseamnă că a meritat!”

Mircea Rednic, antrenorul principal al formației Dinamo București, a recunsocut cu mult fair-play, la finalul partidei pierdute de elevii săi pe teren propriu cu FC Botoșaani, scor 2-1, rezultat care îi scoate oficial pe alb-roșii din lupta pentru play-off, superioritatea trupei pregătite de Liviu Ciobotariu.

„Păcat că am pierdut. Am început bine, am înscris, am avut 1-0. La nivelul ăsta e inadmisibil, pe cornerul tău să fii surprins pe contraatac și să luăm gol. Am avut posibilitatea de două ori să degajăm, nu am făcut-o. A fost o execuție de excepție și am luat primul gol. Trebuie să remarc că am fost surprinși de adversar, s-au închis foarte bine, nu ne-au dat posibilitatea să ne creem foarte multe ocazii. Au fost momente în care la mijlocul terenului am pierdut duelul dar ei nu au fost periculoși. Cred că au avut două șuturi pe poartă și au dat două goluri, două acțiuni individuale. La 1-1 am avut ocazie cu Montini. Noi n-am înscris, ei au înscris la o acțiune individuală. Nu am ce să le reproșez, am jucat cu o echipă mult mai omogenă ca noi, o echipă bună care dacă au câștigat, înseamnă că au meritat”, a declarat Mircea Rednic, antrenorul principal al formației Dinamo București.

După acest rezultat, Dinamo a rămas pe locul 11 cu 28 de puncte și nu mai are nici matematic șanse la play-off.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...