joi, aprilie 18, 2024
AcasăSportBotoșăneanul Valeriu Bordeanu, la al cincilea titlu de campion al României din...

Botoșăneanul Valeriu Bordeanu, la al cincilea titlu de campion al României din carieră: „Titul este meritat!”

Botoșăneanul Valeriu Bordeanu, fost printre altele și jucător, antrenor secund dar și antrenor principal al grupării locale, și-a trecut în palmares cel de-al cincilea titlu de campion al României.

Ca jucător Valeriu Bordeanu are două titluri de campion cu Steaua București (sezon 2000-2001) și Unirea Urziceni (sezon 2008-2009) iar ca antrenor are trei titlul de campion din postura de collaborator al lui Dan Petrescu, toate cu CFR Cluj (sezon 2016-2017, 2018-2019, 2019-2020). 

Pe lângă cele cinci titluri de campion ale României, pe care le-am enumerat mai sus, Valeriu Bordeanu și-a mai trecut în palmares ca jucător o Supercupă cu Rapid București iar ca antrenor o Cupă a Chinei cu Jiangsu Suning și o Supercupă a României cu ASA Tg. Mureș.

La sfârșiutl finalei care a decis titlul în Liga 1 din Bănie cu Universitatea Craiova, Valeriu Bordeanu, cel care în absența lui Dan Petrescu aflat în izolare, a condus CFR-ul de pe bancă  având rolul de princispre cel de-al șaselea titlul din istorie, a dat dovadă de mult fair-play și a ținut să felicite Universitatea Craiova pentru parcursul din acest an.

Tehnicianul a spus că deși echipa sa a suferit în prima parte a meciului din Bănie a meritat pe deplin victoria, pe teren în a doua repriză a finalei fiind doar o singură victorie, cea a CFR-ului.

„Am suferit la început dar treptat  dar am fost fizic și tehnico-tactic peste Universitatea. Craiova are în componență jucători valoroși și un antrenor foarte bun. Am simțit presiunea rezultatului și a adversarului dar a doua repriză a fost clar în favoarea noastră. Victoria este meritată, titlul este meritat!”, a declarat Valeriu Bordeanu, antrenorul secund al campioanei României.

Dacă mai era nevoie, Valeriu Bordeanu a demonstrat încă o dată în plus că este cel mai de succes antrenor botoșăenan din toate timpurile. Pe lângă faptul că a avut o carieră de invidiat ca jucător, fiind unul dintre puținii fotbaliști români care se poate lăuda că a evoluat pentru granzii Dinamo, Rapid, Steaua și Universitatea Craiova, la care adăugăm și formațiile FC Botoșani, Poli Iași, Unirea Urziceni, Ceahlăul Piatra Neamț, Bucovina Suceava și FCM Bacău, ca antrenor Valeriu FC Botoșani a pregătit cu succes în cea mai mare parte alături de Dan Petrescu formațiile Al Arabi (Qatar), Jiangsu Suning și Guinzhou Hengfeng (China), Kuban Krasnodar (Rusia), ASA Tg. Mureș, FC Botoșani și CFR Cluj.

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
95 %
1.8kmh
100 %
joi
8 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
14 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...