spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportGino Iorgulescu, scrisoare deschisă către Valeriu Iftime: „Cu mare regret spun, m-au...

Gino Iorgulescu, scrisoare deschisă către Valeriu Iftime: „Cu mare regret spun, m-au întristat anumite păreri!”

Atacat de Valeriu Iftime în repetate rânduri, finațatorul FC Botoșani criticând în termeni duri activitatea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, președintele LPF, a publicat pe site-ul oficial al Ligii o scrisoare deschisă către patronul grupării locale.

Gino Iorgulescu se arată deranjat de afirmațiile lui Iftime.

Scrisoarea deschisă a președintelui LPF:

Caracterele adevărate se văd în momentele dificile. De aproape doi ani, fotbalul românesc suferă și trebuie să facă față nu doar rigorilor sportive, ci și unei pandemii care a afectat în egală măsură întreaga planetă.

Tocmai de aceea revin la ideea unei solidarități pe care am simțit-o din partea imensei majorități a cluburilor și a oamenilor de fotbal față de situația amintită.

Cu mare regret spun, însă, și că m-au întristat anumite păreri. Aproape toate îi aparțin domnului Valeriu Iftime, finanțatorul de la FC Botoșani. Nu știu dacă vorbește fără să cunoască realitatea, lucru care i-ar putea conferi anumite circumstanțe, sau cunoscând-o, denaturează deliberat adevărul.

Îmi pare rău că a uitat atât de repede întâlnirile noastre consumate atât la Botoșani, de două ori, cu ocazia meciurilor echipei dumnealui, cât și o întâlnire la București. Și nu doar că ne-am întâlnit, cuvintele frumoase pe care mi le-a spus atunci mi-au rămas și acum în minte, la fel cum și eu apreciez energia și profesionalismul domniei sale, puse în slujba fotbalului.

Dumnealui a tras un semnal de alarmă, dar a făcut-o de o manieră care nu-l onorează, generând opinii incorecte în presa de specialitate. Adevărul domniei sale nu este întreg și nu este nici măcar în folosul afacerii pe care o gestionează. Astfel de declarații riscă să afecteze imaginea fotbalului și pot antrena diminuarea drepturilor de televizare.

Liga Profesionistă există, întreaga echipă pe care o conduc aici există și muncește!  Nu face bine nimănui, niciunui club, ca nemulțumirea cuiva să fie aruncată în public înainte de a fi ridicată în Adunarea Generală sau în cadrul unor discuții informale. LPF are rolul, conform Statutului, de a organiza competiția și de a-i asigura finanțarea. Nu are și rol de a se amesteca în managementul cluburilor! Cu toate acestea, personalul LPF a asigurat consultanță managerială, financiară și juridică atunci când a fost solicitat.

Domnule Iftime, sunteți un om inteligent și apreciez modul în care gestionați afacerea din fotbal. Pentru că nu e ușor ceea ce faceți, sunt convins că înțelegeți cât de mult a  contat rolul Ligii în acești ani. E adevărat, două dintre cele 16 echipe trec printr-o perioadă extrem de grea și vă spun că sunt primul afectat de situația lor. Mă doare ce se întâmplă la Mediaș și Clinceni, pentru că înainte de a fi președinte al Ligii, am fost, la rândul meu, fotbalist, antrenor și conducător de club. Vorbim de două cluburi care au făcut performanță în trecut, au participat în play – off și au fost adversare puternice pentru celelalte competitoare.

Criza financiară a fotbalului nu se oprește la granițele României, Europa întreagă a suferit enorm. Sunt campionate de top care au redus considerabil sumele provenite din vânzarea drepturilor TV, noi am rezistat! Sunt cluburi mari europene care au intrat în degringoladă financiară și, implicit, sportivă. În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, în România nu s-a diminuat suma din drepturile media cu un cent. E meritul partenerilor noștri, care au făcut eforturi deosebite.

Domnule Iftime, nu aveți cum să nu știți și să nu înțelegeți toate aceste lucruri. Clubul dumneavoastră face parte dintre cele cu bugete bine consolidate și cu un management solid, ca mai toate celelalte din Liga 1. Să nu uitați că am preluat o competiție cu multe echipe aflate în insolvență. Pe noi, pandemia ne-a lovit necruțător. Au dispărut suporterii de pe stadioane și implicit sumele câștigate din vânzarea biletelor, marketing, contracte de publicitate, sponsorizări. Contractul rămas întreg, aici este o parte din munca Ligii Profesioniste și averea fotbalului!

Niciun sistem de alertă financiară nu ar fi putut anticipa pierderea unor resurse bănești pe care cluburile se bazaseră anterior. Nu în ultimul rând, țin vă informez că LPF și Federația Română de Fotbal și-au îndeplinit toate obligațiile pentru implementarea sistemului VAR, acesta urmând pașii stabiliți conform înțelegerii dintre cele două foruri.

Cu gânduri bune și invitându-vă la dialog, rămân al dumneavoastră,

Gino Iorgulescu!”

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...