sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSportPloaie de goluri în Campionatul Județean – Liga IV (Galerie Foto)

Ploaie de goluri în Campionatul Județean – Liga IV (Galerie Foto)

Ploaie de goluri în runda 26 a Campionatului Județean – Liga a IV-a, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Botoșani.

În cele șapte partide disputate în această rundă s-au înscris numai puțin de 41 de goluri, rezultând o medie de 5.85 goluri marcate pe meci.

Cel mai spectaculos meci al rundei a avut loc la Broscăuți, unde gazdele, care dețin și „lanterna” au cedat cu 6-5 duelul cu AFC Sulița. Cu cele șase goluri încasate, cei de la Viitorul Broscăuți au ajuns la 95 de goluri primate în campionat. Recordul negativ este deținut însă de Șoimii Bălușeni cu 110 goluri încasate, urmată de Nord Star Pomârla cu 100 goluri primite.

Spectacol a făcut și liderul campionatului județean, Unirea Curtești, care s-a impus la scor de tenis, 6-0, pe terenul celor de la Flacăra Flămânzi. Cu cele șase reușite, Unirea a ajuns la 109 goluri marcate în acest campionat având de departe cel mai bun atac al campionatului.

În urma succesului de la Flămânzi, Unirea Curtești și-a consolidate fotoliul de lider și are un avans de șapte lungimi cu patru runde înaintea finalului acestui sezon competițional al Ligii a IV-a față de Inter Dorohoi, principala contracandidată la campionat a liderului.

Următoarea rundă din Liga a IV-a va avea loc duminică, 21 mai, toate partidele urmând a se disputa de la aceeași oră, respectiv 11:00.

Mai jos aveți o galerie foto de la partida Unirea Stăuceni – Șoimii Bălușeni, scor 1-4! 

Rezultate etapa 26 Liga IV
Flacăra Flămânzi – Unirea Curtești 0-6
Viitorul Broscăuți – AFC Sulița 5-6
Pro Sport Vf. Câmpului – Unirea Săveni 2-1
Unirea Stăuceni  – Șoimii Bălușeni 1-4
Inter Dorohoi – Voința Șendriceni 2-1
Rapid Ungureni – Sportivul Trușești 7-1
AS 2000 Bucecea – Partizanul Tudora 2-3
Nord Star Pomârla a stat

Program etapa 27 Liga IV
Duminică, 21 mai 2023
ora 11:00 Unirea Săveni – AFC Sulița
ora 11:00 Unirea Curtești – Viitorul Broscăuți
ora 11:00 Nord Star Pomârla – Flacăra Flămânzi
ora 11:00 Partizanul Tudora – Unirea Stăuceni
ora 11:00 Voința Șendriceni – AS 2000 Bucecea
ora 11:00 AS Sportivul Trușești – Inter Dorohoi
ora 11:00 Pro Sport Vf. Câmpului – Rapid Ungureni
Șoimii Bălușeni va sta

Clasament Liga IV     
1 Unirea Curtești          24     19     3       2       109-24         60 pct.
2 Inter Dorohoi             24     17     2       5       91-38                  53
3 AS 2000 Bucecea    24     16     1       7       72-45                  49
4 Voința Șendriceni     25     14     4       7       68-38                  46
5 Partizanul Tudora     25     13     6       6       71- 56         45
6 AFC Sulița                24     14     2       8       73-59                  44
7 Pro Sport Vf. C.        24     11     5       8       63-54                  38
8 Unirea Stăuceni        24     11     3       10     56-55                  36
9 Rapid Ungureni        24     11     1       12     70-63                  34
10 Unirea Săveni                  24     9       3       12     56-54                  30
11 Sportivul Trușești    25     7       4       14     58-72                  25
12 Șoimii Bălușeni       25     7       1       17     38-110         22
13 Flacăra Flămânzi    24     5       3       16     38-71                  18
14 Nord Star Pomârla  24     5       2       17     35-100         17
15 Viitorul Broscăuți     24     1       4       19     36-95                  7

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...