spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăTurismVacanţă de vis la Nisipurile de Aur

Vacanţă de vis la Nisipurile de Aur

Nisipurile de aur este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate destinaţii de pe litoralul din Bulgaria.

Nisipurile de Aur este cea mai mare staţiune turistică de pe coasta nordică a Marii Negre. Situată în Bulgaria, la aproximativ 100 km sud de Vama Veche (circa două ore de mers cu maşina), aceasta a devenit în ultimii ani una dintre destinaţiile principale de vacanţa ale românilor. Multitudinea serviciilor pe care le oferă, calitatea acestora, dar şi tarifele rezonabile, au făcut din această staţiune locul perfect de petrecere a concediului de vară. Preţul unei nopţi de cazare în această staţiune pleacă de la 120 de lei şi cresc în funcţie de condiţiile cerute.

Proximitatea de oraşul Varna a transformat Nisipurile de Aur într-o staţiune vizitată anual şi de mii de străini din Polonia, Germania, Anglia, Scandinavia, Rusia şi Franţa. Varna, cel de- al treilea oraş ca importanţă din Bulgaria, este un mare centru feroviar, rutier, maritim şi aerian. Autostrada care străbate acest oraş face posibil accesul turiştilor atât din nordul Bulgariei, cât şi din sud. Cu toate acestea, este bine de reţinut denumirea originală a staţiunii în bulgăreasca şi anume „Zlatini Piasaci”, întrucât, în ciuda existenţei acelei autostrăzi, nici cei de la sud de Dunăre nu stau prea bine cu indicatoarele, şi chiar dacă distanţa este relativ mică, exista mari şanse să vă pierdeţi pe drum.

Numele staţiunii provine de la o legendă conform căreia, în urmă cu foarte mult timp, nişte piraţi ar fi îngropat o comoară pe faleza Mării Negre, la nord de oraşul Varna. Natura, însă, a transformat aurul acestora în nisip, adică cel pe care astăzi păşesc atâţia turişti. Staţiunea se află la o distanţă foarte mică de oraşul Varna, respectiv 17 kilometri nord faţă de acesta.

În fiecare an, începând cu luna mai, până târziu, în septembrie, turişti din toate ţările aflate în vecinătatea Bulgariei, dar nu numai, vin să se bucure de soare, plajă şi toate modalităţile de distracţie pe care le pot încerca în Nisipurile de Aur. Astfel, staţiunea este frecventată de vizitatori din România, Germania, Rusia, Franţa, Marea Britanie, dar chiar şi din ţări din Europa Centrală, Golful Persic sau Israel.

 

Obiective turistice

 

Majoritatea atracţiilor turistice se află în Varna sau în staţiunile din apropiere, dar vizitarea acestora este ocazia perfectă de a explora un pic mai mult din Bulgaria, în afară de staţiunea Nisipurile de Aur.

Mănăstirea Aladzha (Aladja) este una dintre cele mai vechi aşezăminte religioase din Bulgaria şi una dintre cele mai impresionante mănăstiri din piatră din zona ţărmului Mării Negre. Mănăstirea datează din secolul 13, a fost locuită de călugării hermiţi şi se află la o distanţă de doar 3 kilometri faţă de Nisipurile de Aur. Aladja are o biserică şi o capelă mică, foarte bine conservate, iar acestea formează un monument medieval deosebit de important pentru Bulgaria.

Castelul din Balcic, cunoscut şi ca Palatul din Balcic, este, de fapt, o vilă din oraş, foarte aproape de oraş, fostă reşedinţă a reginei Maria a României, de unde şi denumirea de castel.

Muzeul Maritim din Varna, un loc care vă oferă o experienţă unică, pornind pe urmele patrimoniului istoric maritim. Pe lângă faptul că veţi putea admira o mulţime de modele de nave, uniforme ale militarilor, premii şi obiecte personale ale acestora, instrumente de navigaţie şi alte exponate deosebit de interesante, veţi avea ocazia să vedeţi şi echipamentul de la avionul aviatic din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pobiti Kamani – Pădurea de piatră din Varna, această pădure pietrificată reprezintă o atracţie naturală foarte interesantă: grupe mari şi mici de coloane din piatră, ce se află într-o zonă aridă. Pădurea este în partea de vest a oraşului Varna, la 23 de kilometri depărtare faţă de acesta. Este o ocazie de a vizita ceva cu adevărat special, această pădure făcând parte chiar din patrimoniul UNESCO.

Alte obiective şi atracţii turistice pe care le poţi vizita în apropiere de Nisipurile de Aur: sunt Biserica Grecească Sf. Elena, folosită şi pentru concerte, în special de operă, Teketo – un important monument religios de cult, Muzeul Etnografic, Biserica Sf. Nikola, Galeria de Artă din sudul oraşului Dobrudza, Biserica Sf. Gheorghe, Biserica Sf.Petka, Biserica Sf. Georgi

 

Destinaţie ideală pentru familiile cu copiii

 

Indiferent cu cine veţi merge în vacanţa de pe litoralul Bulgariei, veţi avea destule activităţi distractive de încercat, prin intermediul cărora toată lumea să se simtă bine. De reţinut este faptul că staţiunea Nisipurile de Aur este foarte căutată de familiile cu copii, deoarece este prietenoasă, există o mulţime de hoteluri cu piscină, plaja este curată, nisipul fin, viaţa marină nu este periculoasă şi au fost deschise multe locuri şi centre de distracţie pentru cei mici. Printre acestea se numără Aquapolis –primul parc acvatic construit în Bulgaria, unul dintre cele mai mari din ţară; Arrogance Music Factory; Harry’s Dive Center; Rock Bar; Mojito Beach Bar.

Nisipul fin al plajelor a făcut ca Nisipurile de Aur să câştige premiul „Blue Flag” pentru calitate şi curăţenie. Deşi situată pe litoral, asemenea majorităţii staţiunilor din Bulgaria şi aceasta este mărginită spre drumul de acces de o rezervaţie naturală, de Parcul Golden Sands. Întins doar pe suprafaţa unor coline ce nu depăşesc 300 de metri în altitudine, acesta abundă în vegetaţie, faună (cerbi, mistreţi, vulturi, fazani) şi izvoare minerale. Cele din urmă s-au făcut cunoscute prin calităţile lor curative încă din antichitate. Astăzi, reprezintă elementul principal în tratamentele centrelor de welness din staţiune, reprezentând doar unul dintre motivele pentru care turiştii continua să vină an de an aici.

 

 

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10.4 °
9.4 °
86 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...