duminică, mai 11, 2025
AcasăLocal BTLansare de carte la Biblioteca Judeţeană

Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană

Mâine, începând cu ora 16.30, Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” va fi lansată cartea  „Întoarcerea din Iad. Jurnal”, autor Camelia Răileanu. Cartea a văzut lumina tiparului la Editura Eikon. Moderatorul lansării de carte va fi Valentin Ajder. Despre carte vor vorbi Florentina Toniţă, Gellu Dorian, Vianu Mureşan şi Aurel Răileanu.

Camelia Răileanu s-a născut la Botoşani pe 24 iunie 1969. Absolventă Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, ea a fost învăţător la Şcoala 13  şi apoi profesor la Şcoala 16, după ce a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Al I Cuza” Iaşi.

În anul 1997 a fost diagnosticată cu tumoră cerebrală. A fost operată de renumitul chirurg Leon Dănăilă, însă după câteva luni s-a confirmat recidiva tumorală. A avut puterea să se lupte cu boala şi a scris continuu. Camelia Răileanu a publicat volumele de poezie „Dimineaţa cercului” (1998) şi „Cântec pentru cei nesinguri” (1999).  „Întoarcerea din Iad” este curgerea zbuciumată a ultimilor patru ani din viaţa autoarei, o confesiune răscolitoare a unui spirit energic. Jocul de-a moartea alternează cu jocul de-a viaţa din momentele trecutului evocat, în care autoarea devine vocea tinerilor din anii premergători Revoluţiei din decembrie 1989. Camelia Răileanu a murit pe 2 martie 2002.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
6.7 ° C
8.8 °
6.7 °
80 %
2kmh
69 %
D
7 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...