joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTMinivacanţa elevilor s-a încheiat

Minivacanţa elevilor s-a încheiat

Preşcolarii şi elevii botoşăneni revin mâine la cursuri, după o minivacanţă de patru zile. Aceştia au avut zi liberă pe 24 ianuarie, prin lege, urmată de o altă zi liberă dată prin ordin al ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Elevii şi preşcolarii revin în şcoli, însă în fiecare dimineaţă se va face triajul epidemiologic al acestora, în vederea identificării celor cu simptomatologie de boală, în special respiratorie (febră, tuse, strănut, stare fizică alterată).

“În fiecare zi, până la ora 9.00, conducerile unităţilor de învăţământ trebuie să ne transmită informaţii privind copiii care sunt bolnavi, iar noi informăm Direcţia de Sănătate Publică. Triajul epidemiologic s-a făcut şi pe 23 ianuarie, însă au intervenit zilele libere şi situaţia s-a schimbat între timp”, a declarant Gabriel Hârtie.

Oficialul a adăugat că nu sunt probleme în privinţa asigurării confortului termic în şcoli şi transportului elevilor navetişti.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
9.9 °
87 %
0.6kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
18 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...