spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBolnavi în pericol din cauza lipsei de medici (video)

Bolnavi în pericol din cauza lipsei de medici (video)

Avem cunoştinţe, dar nu avem medici să le punem în practică. Spitalul Județean ”Mavromati” a fost inclus în programul național de tromboliză, însă manevra extrem de benefică pentru pacienţi nu se face din cauză că nu există linie de gardă la computerul tomograf pentru Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicii botoșăneni susțin că numărul persoanelor afectate de accidente vasculare cerebrale este în creștere, iar tromboliza reprezinta procedura care le-ar salva viața. Medicul Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că unitatea ar mai avea nevoie de doi medici radiologi care să deservească UPU-SMURD.

Unitatea spitalicească a scos la concurs două posturi de medic radiolog, însă nu s-a înscris decât un medic. „Trebuie să avem linie de gardă în Urgenţe cu medic radiolog. Acesta este singurul criteriu pe care în acest moment nu îl îndeplinim. Nu avem linie de gardă la radiologie, nu avem medic prezent 24 din 7 la serviciul de temograf. Acest program reprezintă finanțarea cu medicamentul care se numește Actilyse.

Acest medicament se administrează în serviciul de urgență pentru un pacient cu accident vascular acut. Există anumite criterii: în maxim patru ore de la debutul simptomatologiei se administrează în serviciul UPU, apoi pacientul este internat pe Secția de Neurologie. Accidentul vascular cerebral ischemic apare atunci când o arteră care transportă sângele către creier se blochează în urma formării unui cheag de sânge, iar acest medicament dizolvă acest cheag de sânge. Ceea ce încercăm este să scădem dizabilitatea pacientului. Măcar 30%-50% să recupereze”, a declarat medicul neurolog Magdalena Tudor, coordonatorul programului de tromboliză din judeţul Botoşani.

Mai mult, medicii din Serviciul de Neurologie din cadrul Spitalului Județean au participat din 2017 și până în prezent la cursuri de formare organizate atât la Botoșani, cât și la nivel național cu privire la tratamentul intervențional al pacienților cu AVC. Totodată, anul trecut s-a organizat un curs de instruire cu personalul din Serviciul de Ambulanță și SMURD pentru recunoașterea rapidă a AVC, astfel ca pacientul să fie cât mai repede supus tratamentului de ultimă generaţie. Din pcate, însă, la Botoşani acesta încă nu poate fi făcut, din lipsa de medici radiologi care să deservească linia de gardă din cadrul UPU-SMURD.

În prezent investigaţiile CT şi RMN sunt făcute de medicii din cadrul secţiei de radiologie, care deserveşte întregul spital.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...