spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTSpectatori aşteptaţi la festival în fieful romilor

Spectatori aşteptaţi la festival în fieful romilor

Prima zi a September Fest a adus în Centrul Vechi doar câteva sute de botoşăneni. Dacă unii dintre aceştia au stat, alţii şi-au dus copiii la parcul de distracţii amenajat în parcarea fostului magazin Botoşani.

Dacă în alţii ani în zona scenei se adunau mii de persoane, aseară, la ora 21.00, erau în jur de 100 de botoşăneni, câţiva dintre aceştia „agezmuiţi”.

Nu au lipsit, însă, romii, care, la fel ca la fiecare eveniment de amploare, au ocupat zona şi i-au ţinut la distanţă pe mulţi botoşăneni. „Eu am venit pentru copii. Însă am să stau puţin. Deşi există jandarmi şi poliţie, romii continuă să fie necivilizaţi, scuipând seminţe. Bine măcar că nu fac scandal”, a spus o tânără din Botoşani, mamă a doi copii.

O altă cauză a numărului scăzut de persoane venite în centru a fost şi faptul că deschiderea festivalului a fost devansată cu o zi pe ultima sută de metri. Tocmai de aceea, ieri nu a avut loc niciun concert. Au fost organizate mai multe concursuri, la care au participat în special adolescenţi. În cadrul unuia dintre acestea, tinerii s-au întrecut la făcut flotări.

Reprezentanţii municipalităţii, dar şi ai comercianţilor, se aşteaptă ca, de azi, numărul participanţilor să crească. Altfel, nu vor reuşi să-şi recupereze cheltuielile făcute.

Organizarea festivalului impune şi o serie de restricţii de circulaţie. În fiecare zi, între orele 18.00-23.30, traficul va fi închis pe strada Victoriei, pe tronsonul cuprins între Calea Naţională şi Biserica „Sfântul Gheorghe”.

 

Preţuri piperate la standurile alimentare

 

Prima zi de festival s-a remarcat prin preţurile piperate, care rivalizează cu cele de restaurant. Astfel, micii se vând cu trei lei bucata, pastrama de oaie costă opt lei 100 de grame, iar frigăruile de pui sau de porc, cât şi ceafa de porc şi pieptul de pui se vând cu şapte lei 100 de grame.

Costiţa de porc, cârnăciorii proaspeţi, cârnăciorii afumaţi, cârnăciorii picanţi, scăriţa afumată, ciolanul afumat se vând cu şase lei – 100 de grame, în timp ce aripioarele de pui sau hamsiile costă cinci lei tot 100 de grame.

Şi amatorii de legume au la dispoziţie un meniu variat. Aceştia pot opta pentru ciuperci cu mujdei, care costă şase lei 100 de grame, cartofi ţărăneşti, ardei copţi sau salate care se vând cu cinci lei 100 de grame. Cartofii costau patru lei 100 de grame.

Lipiile şi turtele pot fi cumpărate cu trei lei bucata, iar pâinea cu un leu pe porţie.

Amatorii de dulce îşi pot cumpăra gogoşi sau clătite cu preţuri de la trei până la şapte lei. Berea la doză sau la draft sau sucul costă cinci lei, iar apa patru lei.

Astfel, o familie cu doi copii poate să plătească şi până la 100 de lei doar pentru câteva preparate pe gusturile fiecăruia şi băuturi răcoritoare.

 

Programul de astăzi al festivalului

 

18.00-19.00: Ansamblul Stejărelul, dansuri populare

19.00-20.00: Fanfara Stejărelul

20.00-21.15: Ansamblul Ciprian Porumbescu Suceava – muzică şi dansuri populare

22.15-23.30: Ligia&Band

 

– Roxana RUSU

rrusu@monitorulbt.ro

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.7 °
43 %
3.6kmh
100 %
mie
20 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...