Întâmpinarea Domnului este sărbătorită, pe 2 februarie, la 40 de zile de la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naştere. În Templu ei au fost întâmpinaţi de dreptul Simeon şi prorociţa Ana.
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. În Răsărit această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în secolul VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie, la 2 februarie.
Pilda de a aduce pruncii la biserică, la 40 de zile după naştere, a rămas ca îndatorire a mamelor, pentru molifta de curăţirea lor şi închinarea pruncilor la sfintele icoane.
În credinţa populară, ziua de 2 februarie este cunoscută ca Ziua Ursului. În trecut, copiii erau unşi cu grăsime de urs deoarece se credea ca puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii erau trataţi în această zi prin afumare cu păr de urs. Tocmai de aceea, în această zi nu se consumă miere deoarece acest obicei este considerat o ofensă la adresa muncii ursului. Şi tot astăzi, creştinii ştiu că nu trebuie să muncească în gospodărie.
Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă şase săptămâni. Dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, anunţând apropierea primăverii.
Potrivit tradiţiei, de sărbătoarea Întâmpinarea Domnului, femeile din mediul rural se adună pentru a vorbi. Astăzi creştinii nu trebuie să se certe. Este ziua în care tinerii este bine să se întâlnească, prietenii să se revadă deoarece acest obicei ajută la menţinerea relaţiilor între apropiaţi.
