spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTExerciţiu ISU cu maşini de intervenţie. Un şofer amendat în trafic

Exerciţiu ISU cu maşini de intervenţie. Un şofer amendat în trafic

Astăzi, poliţiştii Serviciului Rutier au participat la un exerciţiu organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă (ISU) pe raza municipiului Botoşani, precum şi pe raza localităţilor Ştefăneşti, Flămânzi şi Truşeşti, care a avut drept scop verificarea modului în care conducătorii auto acordă prioritate de trecere autospecialelor cu regim prioritar. Deşi echipajele s-au deplasat pe mai multe rute, poliţiştii au sancţionat contravenţional un singur bărbat în vârstă de 72 de ani care nu a acordat prioritate de trecere autospecialelor, pe drumul european DE 58, pe raza oraşului Flămânzi, semn că majoritatea şoferilor se conformează. „Prin prezenţa activă a poliţiştilor în teren s-a urmărit conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la necesitatea respectării semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialelor de intervenţie şi prevenirea implicării acestora în accidente rutiere”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean. În acest context, poliţiştii rutieri reamintesc conducătorilor auto că neacordarea de prioritate autospecialelor care circulă cu semnale acustice şi luminoase în funcţiune constituie contravenţie şi se sancţionează cu 4-5 puncte amendă şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...