spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTConsilierii PSD nu au dat undă verde Asociaţiei "Moldova se dezvoltă"

Consilierii PSD nu au dat undă verde Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”

Consilierii municipali s-au certat ieri de la proiectul vizând înfiinţarea Asociaţiei „Moldova se dezvoltă” şi contribuţia municipalităţii în cadrul acestei asocieri. Cel mai vocal a fost viceprimarul Cosmin Andrei, care a apreciat că din asociaţie nu fac parte toate municipiile din Moldova şi doar municipii unde primarii au o anumită coloratură politică. Viceprimarul a arătat că PSD va vota orice iniţiativă care aduce dezvoltare, botoşănenilor, moldovenilor şi românilor, cu condiţia să existe transparenţă în cheltuirea banului public. Intervenţia social democratului a plecat de la aceea că prin proiect se propune, pe lângă suma iniţială de 10.000 de lei, reprezentând aportul în numerar la capitalul social al asociaţiei, o cotizaţie anuală de un leu pe cap de locuitor pe an. „Întreb, cum se vor cheltui aceşti bani, din moment ce ştim că nu are personalitate juridică, care să-i permită să aplice pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii. Mai mult, o serie din aceste proiecte sunt angajate, sunt în desfăşurare, sau unele sunt depuse pentru a fi finanţate la Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării”, a spus Cosmin Andrei. Edilul a estimat că, în zece ani, municipiul Botoşani va avea o contribuţie la această asociaţie de aproximativ două milioane de euro. „Noi avem uliţe în municipiul Botoşani care nu sunt asfaltate. Acest demers se transformă într-un paralelism cu o vădită tentă politică”, a mai arătat Cosmin Andrei.

Potrivit primarului Cătălin Flutur, asociaţia poată să aducă bani în Moldova, în condiţiile în care în cinci ani din exerciţiul financiar 2014 – 2020 nu s-au atras fonduri. „Poate dintr-o disperare încercăm să facem ceva ca această regiune să prospere. La asociaţie poate să adere oricine. Această iniţiativă este ca un strigăt al nostru de deznădejde pentru că nu s-a întâmplat nimic în această perioadă. Orice asociaţie de genul acesta este eligibilă. Vă provoc pentru binele oraşului şi al zonei noastre să facem o încercare”, le-a spus primarul consilierilor PSD. Edilul a explicat că municipiul plăteşte cotizaţii la diferite asociaţii, inclusiv la Zona Metropolitană, însă nu există proiecte eligibile şi nici nu s-a îmbunătăţit viaţa botoşănenilor. Potrivit primarului, contribuţia asigură funcţionarea acestei asociaţii, cei 120.000 de lei anual fiind o sumă modică în raport cu cotizaţia la Zona Metropolitană, care este de peste două milioane de lei pe an. „Ne dorim autostrada A 8, ne dorim autostrada care să lege nordul Moldovei de Bucureşti, ne dorim bani să ne atragem înapoi botoşănenii şi pe toţi cei plecaţi din această zonă. Este o oportunitate pentru noi, vorbim de lucruri importante şi de dezvoltare”, a precizat Cătălin Flutur.

Cosmin Andrei a readus în discuţie problema străzilor nemodernizate, arătând că la primărie vin oameni care „numai nu au furci şi coase”, nemulţumiţi că nu s-au asfaltat „uliţele din Botoşani”. Mai mult, viceprimarul a afirmat că asociaţia este un ONG care nu poate atrage fonduri, primarul replicând că inclusiv ADR Nord Est şi Zona Metropolitană sunt ONG-uri.

Referindu-se la „uliţe”, Cătălin Flutur a arătat că nu poate să uite că în mandatul primarului Portariuc din aceste străzi s-a asfaltat doar jumătate din strada Maramureş şi a reamintit de banii pierduţi la Teatrul Eminescu şi de Parcul Cornişa, unde lucrările s-au derulat cu greutate.

După alte discuţii în contradictoriu, proiectul a fost respins, social democraţii abţinându-se de la vot.

dav
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...