spot_img
duminică, decembrie 14, 2025
AcasăLocal BTMărţişoare ecologice pentru comisarii Gărzii de Mediu (foto)

Mărţişoare ecologice pentru comisarii Gărzii de Mediu (foto)

Primăvara a ajuns și la Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu (GNM). În acest an, vestitorii ei au fost elevii de la Şcoala 1 din Dîngeni, județul Botoșani, care au dăruit mărțișoare, ca simbol al lunii martie. Îndrumați de cadrele didactice, acești copii inimoși, au lucrat ore întregi pentru a confecționa mărțișoarele eco pe care le-au oferit cu bucurie și cu speranța într-un mediu mai curat. Acestea vor fi expuse la sediul Comisariatului Județean Botoșani al GNM, până la jumătatea lunii martie.

Purtate cu atitudine, mărțișoarele realizate din materiale ecologice continuă o tradiție străveche și transmit un mesaj de responsabilitate față de mediu, alături de emoția renașterii naturii. Cu ocazia zilei de 1 Martie, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, urează, tuturor, o primăvară frumoasă!”, a declarat, la rândul său, Cristina- Ionela Kashyap, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
1.7 ° C
2.6 °
1.1 °
97 %
1.8kmh
30 %
D
5 °
lun
8 °
mar
9 °
mie
9 °
J
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu un pic de îndemânare, poți încurca lumea și dacă ai mașină foarte mică.

EDITORIAL

Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...