duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocal BTBărbat la un pas de moarte la Lunca

Bărbat la un pas de moarte la Lunca

Un bărbat a fost rănit grav, marți după-amiază, după ce a fost călcat de roata din spate a unui tractor pe care chiar el însuși îl conducea. Accidentul a avut loc în localitatea Stroiești din comuna Lunca, în momentul în care bărbatul se afla la arat.

La un moment dat, în timp ce utilajul era în mers, bărbatul de 40 de ani, s-a dezechilibrat și căzut din tractor, fiind călcat de roata din spate a acestuia. Bărbatul şi-a văzut moartea cu ochii, în momentul în care roata tractorului i-a trecut peste piept. Cu toate acestea, după ce mastodontul a trecut peste el, acesta s-a putut ridica şi a mers până acasă, unde şi-a alertat soția, care a apelat serviciul de urgenţă 112.

Botoșăneanul a fost preluat de o ambulanță şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde i s-a acordat primul ajutor. „Pacientul a suferit un traumatism toracic, urmând a fi supus mai multor investigaţii pentru a se vedea complexitatea leziunilor osoase şi dacă au fost sau nu afectaţi şi plămânii, prin fenomenul de strivire”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.7 ° C
18.8 °
15.5 °
86 %
1.6kmh
3 %
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °
J
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...