spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTBărbat bătut de soţie cu scândura

Bărbat bătut de soţie cu scândura

O femeie din judeţul Botoşani şi-a oferit un cadou la care puţini s-ar fi gândit. Totul a ieşit la iveală după ce soţul acesteia, din judeţul Botoşani, a fost nevoit să îşi învingă ruşinea şi să se prezinte în faţa personalului medical de la Urgenţe cu o problemă mai puţin obişnuită.

Bărbatul a fost victima unei agresiuni, însă nu acest fapt i-a surprins pe medici, ci autorul agresiunii, care a fost chiar soţia acestuia, din cele declarate de victimă. În vârstă de 56 de ani, din Dimăcheni, bărbatul a ajuns la spital cu mijloace proprii, abia spunându-le, cu glasul ruşinat, celor de la Urgenţe ce a păţit.

Din cele relatate de acesta, scandalul a avut loc vineri seară, când bărbatul a încercat să intervină între soţia lui şi unui din copii, cărora femeia i-ar fi vorbit urât. Din cele spuse de el, bărbatul i-ar fi reproşat consoartei faptul că îi vorbeşte urât copilului şi folosea cuvinte obscene. Scoasă din sărite de observaţii, femeia şi-a oprit tirada de injurii pe care le aducea copilului, însă şi-a orientat furia chiar asupra celui care i-a atras atenţia. Pentru a-şi impune mai bine punctul de vedere, femeia a pus mâna pe o scândură de lemn, cu care a început să îşi lovească soţul. În încercarea de a se apăra de loviturile puternice pe care le încasa, bărbatul a fost lovit peste mâna stângă, la care a început să resimtă dureri puternice.

Ulterior, acesta a ajuns la spital, unde s-a ales şi cu o atelă ghipsată. „Pacientul a fost diagnosticat cu fractură cominutivă, fără deplasare, de cubitus stâng. Adica o fractură soldată cu mai multe fragmente osoase. A fost redusă fratura şi imobilizată, după care pacientul a fost externat la domiciliu”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Cadrele medicale au anunţat şi Poliţia în acest caz, care, în mod surprinzător, nu este pe atât de rar pe cât ar putea părea. La finele anului trecut, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Flămânzi, a ajuns la spital cu o ambulanţă după ce a fost bătut de propria nevastă. Sătulă de faptul că a muncit de una singură pentru a pregăti Crăciunul, femeia a răbufnit în momentul în care a văzut că soţul ei vine acasă beat şi în Ajun. Aceasta a luat ce a prins la îndemână şi l-a lovit pe bărbat. Din nefericire pentru el, femeia a folosit un ceaun pe post de armă, astfel că bărbatul s-a ales cu un traumatism destul de grav în zona capului.

Acesta a sunat apoi la 112, la faţa locului sosind un echipaj de la Ambulanţă, care i-a acordat primul ajutor şi ulterior l-a transportat la Urgenţe.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
14.5 ° C
15.5 °
14.4 °
60 %
3kmh
30 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...