vineri, octombrie 24, 2025
AcasăLocal BTFemeie găsită inconștientă în beciul casei

Femeie găsită inconștientă în beciul casei

O femeie de 55 de ani, din localitatea Cotargaci, comuna Roma, a ajuns la spital vineri dupa-amiaza, dupa ca a cazut in beciul casei.

Femeia nu a cazut insa de la inaltime, ci din picioare, din cauza starii de ebrietate in care era.

Speriate, rudele au apelat serviciul 112, la fata locului fiind o adevarata desfasurare de forte de interventie.

Echipe de descarcerare, pompieri, dar si echipajul SMURD, au ajuns la locuinta femeii, aceasta fiind gasita inconstienta in beciul casei.

Femeia a primit primul ajutor de la cadrele medicale, dupa care a fost scoasa de pompieri si transportata de ambulanta SMURD la Urgente. “Pacienta a fost preluata in stare de inconstienta si transportata la Urgente pentru investigatii suplimentare de specialitate”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
96 %
3.8kmh
16 %
vin
19 °
S
15 °
D
16 °
lun
13 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi micul dejun al unui pacient externat mai devreme.

EDITORIAL

Ultimele zile au fost pline de evenimente nefericite, care au arătat încă odată atât incapacitatea statului de a gestiona situații de criză, cât și...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...