joi, octombrie 30, 2025
AcasăLocal BTControl ministerial la Spitalul Judeţean (video)

Control ministerial la Spitalul Judeţean (video)

Cel mai mare spital din judeţ este în aceste zile ținta unui amplu control realizat de către Ministerul Sănătății.

Inspecția a început săptămâna aceasta și se va încheia la sfârșitul lunii, fiind realizată de inspectori sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Galați.

Inspectorii sanitari verifică toate aspectele ce țin de activitatea medicală, în special pe partea de curățenie și dezinfecție, circuite funcționale. „Sunt controale încrucișate cu DSP-urile din țară. Timp de două săptămâni, cei de la DSP Galați sunt în cadrul Spitalului Județean. Sunt controale anuale care se fac, nu este o noutate. Se urmăresc toate normele care țin de DSP, de la curățenie și activitatea pe care o desfășurăm în spital. Până în momentul de față stăm bine, sunt mulțumiți de ce au găsit”, a precizat medicul Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
81 %
1.7kmh
19 %
J
23 °
vin
15 °
S
15 °
D
19 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ar trebui să scrie mai mare, că vine lumea mai aproape să vadă.

EDITORIAL

Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete  și...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...