miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTCasă cuprinsă de flăcări. Oameni salvaţi de pompieri (VIDEO)

Casă cuprinsă de flăcări. Oameni salvaţi de pompieri (VIDEO)

O casă de pe strada Puşkin din municipiul Botoşani a fost cuprinsă de flăcări, azi dimineaţă. La faţa locului au ajuns trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanță SMURD.

„La sosirea forțelor de intervenţie ardea întreaga locuință, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casele din imediata apropiere. Patru persoane, un adult şi trei copii, care locuiau în aceeași gospodarie, au făcut atac de panică, au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați la centrul “Micul Prinţ” din municipiul Botoşani”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, din locuinţa cuprinsă de flăcări fiind scoasă o butelie.

Incendiul este localizat şi se intervine pentru înlăturarea efectelor. Intervenția este îngreunată de vântul care bate cu putere.

Într-un final, incendiul a fost stins, dar construcţia a fost distrusă în totalitate, pagubele fiind evaluate la 20.000 de lei. În schimb, pompierii spun că au reuşit să salveze alte bunuri în valoare de circa 300.000 de lei.

După ce au verificat focarul, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au avansat ipoteza potrivit căreia flăcările au pornit cel mai probabil de la o sobă supraîncălzită, lângă care fuseseră lăsate materiale combustibile.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
12.8 °
12.6 °
97 %
4.4kmh
100 %
mie
13 °
J
9 °
vin
10 °
S
14 °
D
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam așa e și prin țară, am vrea și cu unii și cu alții, să fie bine, să nu fie rău.

EDITORIAL

Rezultatul alegerilor de duminică demonstrează fără echivoc că ne aflăm în fața unui moment istoric, dar nu din categoria celor pe care îl clamează...

EPIGRAMA ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...