spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTConsilierii municipali vor aproba astăzi regulamentul de vânzare a locuinţelor ANL

Consilierii municipali vor aproba astăzi regulamentul de vânzare a locuinţelor ANL

Consilierii municipali au astăzi şedinţă ordinară. Printre proiectele care vor fi dezbătute de aleşii locali se află şi cel privind aprobarea regulamentului de vânzare a locuinţelor construite pentru tineri prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

De vânzarea locuinţelor se vor ocupa reprezentanţii  Locativa, societate care a primit până la această dată 163 de cereri. Primele vor fi vândute apartamentele din blocurile unde au fost făcute deja cărţile funciare. Anul trecut, de la bugetul local au fost asigurate fonduri pentru realizarea cărţilor funciare pentru blocurile ANL de pe Aleea Călugăreni, blocurile O4 şi H4 din zona centrală a oraşului. În bugetul local pe acest an vor fi prinse fonduri pentru continuarea procedurilor preliminare vânzării propriu zise.

Preţul de vânzare este cel stabilit anul trecut, respectiv 1600 de lei metru pătrat arie desfăşurată. Potrivit ultimelor  calcule, preţul la locuinţele ANL pleacă de la 22.000 de euro şi ajunge la aproximativ 50.000 de euro, la apartamentele cu patru camere.

Chiriaşii ANL au posibilitatea de a achiziţiona apartamentele cu plata integrală la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare, sau cu plata în rate. Astfel, potrivit regulamentului, preţul se achită integral, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare din surse proprii, integral, prin contactarea unui credit de către beneficiar, respectiv cu plata în rate lunare egale, cu un avans de minim 15% din valoarea de vânzare. Ratele lunare se achită după cum urmează:

  • în maxim 15 ani, în cazul în care, la data vânzării, venitul mediu pe membru de familie al titularului contractului de închiriere depăşeşte salariul mediu net pe economie cu cel puţin 80%, dar nu mai mult de 100%
  • în maxim 20 de ani, în cazul în care, la data vânzării, venitul mediu pe membru de familie al titularului contractului de închiriere depăşeşte salariul mediu net pe economie cu cel puţin 50%, dar nu mai mult de 80%
  • în maxim 25 de ani, în cazul în care, la data vânzării, venitul mediu pe membru de familie al titularului contractului de închiriere nu depăşeşte 50% din salariul mediu net pe economie.

Ratele se achită la casieria societăţii Locativa. Sumele încasate vor fi virate la ANL, în vederea construirii de noi locuinţe. Locativa va beneficia de un comision de 1% aplicat valorii de vânzare a locuinţelor, din care 50% rămâne în bugetul societăţii, iar 50% ajunge la bugetul local.

În municipiul Botoşani sunt 64 de scări de bloc de tip ANL. Municipalitatea are contracte cu 631 de chiriaşi care locuiesc în apartamente ANL.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...