spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTRevine garanţia la sticle şi borcane

Revine garanţia la sticle şi borcane

Comercianţii cu spaţii de vânzare mai mari de 400 de metri pătraţi trebuie să asigure, începând de astăzi, aplicarea sistemului garanţie-returnare a ambalajelor reutilizabile, potrivit modificărilor aduse anul trecut Legii privind gestionarea ambalajelor. Pe lângă informarea consumatorilor despre cum se aplică acest mecanism, marile magazine vor trebui să pună la dispoziţie puncte de preluare şi rambursare a garanţiei băneşti pentru aceste ambalaje şi să asigure cumpărătorilor posibilitatea de a scăpa de ele la cumpărarea unor produse şi nu numai.

Vorbim de un sistem prin care românii vor plăti la produsele cu ambalaje reutilizabile o garanţie de 0,5 lei, pe care o vor recupera când aduc ambalajul la schimb, în baza bonului fiscal. Acest sistem şi toate prevederile ce deservesc aplicării sale vizează în mod direct toţi comercianţii care pun în vânzare produse în ambalaje reutilizabile şi pe producători care trebuie să marcheze pe produs faptul că e vorba de un ambalaj reutilizabil.
Comercianţii mijlocii şi mari trebuie să organizeze, fie în cadrul structurii de vânzare, fie foarte aproape, puncte de preluare şi rambursare a garanţiei băneşti pentru ambalajele primare reutilizabile.

Metoda nu este o noutate. Înainte de anul 1990 se aplica pentru ambalajele din sticlă. Regimul comunist propovăduia regula celor „3R – recuperare, recondiţionare, refolosire”. Şoimii patriei, pionierii, UTC-iştii, cu toţii erau obligaţi să strângă materiale reciclabile. Aveau chiar o normă obligatorie. Reciclarea, fie că era mai mult o acoperire pentru ideologia comunistă, a funcţionat. S-a importat mult mai puţină materie primă decât înainte de implementarea programului. Trecutul revine, de această dată pentru motivele corecte, protejarea mediului.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...