duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocal BTZeci de amenzi după o acţiune a poliţiştilor rutieri

Zeci de amenzi după o acţiune a poliţiştilor rutieri

Poliţiştii Biroului Rutier, în colaborare cu poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică, au organizat vineri o acţiune pe raza municipiului Botoşani pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Poliţiştii au fost prezenţi pe mai multe sectoare de drum şi au urmărit combaterea indisciplinei pietonilor, neacordarea de prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept şi pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului public, precum şi combaterea nerespectării regimului legal de viteză. Astfel, ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind 7.800 de lei. Totodată, au fost reţinute două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice şi a fost retras un certificat de înmatriculare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
18.9 °
69 %
1.3kmh
0 %
S
21 °
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...