vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTFestivalul - Concurs Coral de Muzică Sacră, la Botoşani

Festivalul – Concurs Coral de Muzică Sacră, la Botoşani

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani  organizează a doua ediţie a Festivalului – Concurs Coral de Muzică Sacră.

Festivalul va avea loc sâmbătă, începând cu ora 12.00, în Sala “Mihai Eminescu”, Complexul  Rapsodia.

Potrivit organizatorilor, concursul se adresează formaţiilor corale de amatori – coruri de copii şi coruri de adulţi, iar repertoriul va cuprinde muzică religioasă.

Din juriul festivalului fac parte personalităţi locale şi naţionale, respectiv dirijori, profesori, artişti, specialişti în domeniul artelor şi culturii.

“Această ediție a Festivalului – Concurs Coral de Muzică Sacră are onoarea de a-l avea preşedinte al juriului pe dirijorul Voicu Enăchescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România, reper al mişcării corale naţionale. Intrarea este liberă şi sunt aşteptaţi toţi iubitorii muzicii de calitate, pentru a primi un mesaj muzical spre înălţare spirituală”, a declarat Elena Pricopie, referent în cadrul CJCPCT Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
35 %
2.5kmh
51 %
vin
23 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...