spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTAdolescent leşinat în faţa calculatorului

Adolescent leşinat în faţa calculatorului

Un adolescent în vârstă de 14 ani a ajuns vineri la spital, după ce i s-a făcut rău în faţa calculatorului. Potrivit celor spuse chiar de el, băiatul petrecuse aproape de șase ore în fața calculatorului și la un moment dat i s-a făcut rău şi a acuzat o stare de leșin.

A fost dus imediat de părinţi la Secția Pediatrie a Spitalului Județean, unde a rămas internat. Medicul Laura Jijie, medic primar de neuropsihiatrie pediatrică de la Secția Pediatrie a Spitalului Județean, a declarat că adolescentul nu era dependent de calculator, însă în acea zi a stat mai mult în fața acestuia, în timp ce părinții erau plecați la muncă. „A ajuns la spital cu stare lipotimică și când am stat de vorbă cu el mi-a spus că a petrecut în fața calculatorului, jucându-se mai bine de șase ore. Lipotimia a survenit ca urmare a utilizării excesive a calculatorului. Nu era o dependență de calculator, pentru că era un copil care avea și alte activități extrașcolare. Din cauza unei expuneri mari la calculator, a fost necesară internarea”, a precizat medicul Laura Jijie, medic primar în psihiatrie pediatrică şi coordonator al Compartimentului de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului Judeţean.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...