miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTUn şofer a rămas blocat cu maşina într-un canal de pe Bulevardul...

Un şofer a rămas blocat cu maşina într-un canal de pe Bulevardul Eminescu

Un şofer care circula astăzi pe Bulevardul „Mihai Eminescu” a rămas blocat cu maşina într-un canal. Maşina a intrat cu roata dreapta faţă în canalul care rămăsese fără capac. Autoturismul nu s-a mai mişcat din loc, astfel că în zonă s-a produs o aglomeraţie de nedescris. Traficul a fost descongestionat după ce în zonă a ajuns un echipaj de la Poliţia Rutieră.

Maşina a fost mutată ulterior pe trotuar. Şoferul s-a declarat revoltat cu situaţia creată, arătând că a fost la primărie, dar a fost trimis la Nova Apaserv, pe motiv că respectivul canal aparţine acestei societăţi.

Bulevardul Eminescu, tronsonul de la strada Marchian până la Octav Onicescu, se prezintă ca după bombardament. Pe acel tronson se circulă cu greutate din cauză că multe pavele sunt distruse, iar unele canale sunt sub nivelul străzii.

În toamna anului trecut, Marian Murariu, viceprimar al municipiului, anunţa că vor fi făcute lucrări pe acea porţiune, termenul avansat fiind finalul lunii noiembrie. Lucrările promise de edil nu au mai fost făcute din cauză că în luna noiembrie a nins.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie torențială
10.6 ° C
10.6 °
10 °
93 %
4.8kmh
100 %
mie
12 °
J
10 °
vin
8 °
S
14 °
D
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam așa e și prin țară, am vrea și cu unii și cu alții, să fie bine, să nu fie rău.

EDITORIAL

Rezultatul alegerilor de duminică demonstrează fără echivoc că ne aflăm în fața unui moment istoric, dar nu din categoria celor pe care îl clamează...

EPIGRAMA ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...