spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTGoană nebună cu motocicleta terminată în puşcărie

Goană nebună cu motocicleta terminată în puşcărie

Dorinţa de adrenalină l-a trimis în puşcărie pe un tânăr în vârstă de 24 de ani, din satul Cerviceşti, comuna Mihai Eminescu. După mai multe aventuri penale pe şosea, pe patru şi pe două roţi, tânărul s-a ales cu o pedeapsă de trei ani şi 20 zile închisoare, ce se va executa în condiţii de detenţie. Sentinţa definitivă a fost pronunţată ieri, după ce magistraţii Curţii de Apel Suceava i-au respins ca nefondată şi ultima cale de atac. Condamnarea primită cumulează de fapt două pedepse şi asta pentru că Marius Emanuel Mertic a fost prins de două ori încălcând legea, în ultimul caz fiind vorba şi de un accident produs în municipiu, în timp ce era urmărit de poliţişti.

Prima ispravă a comis-o pe când avea doar 20 de ani. Astfel, pe 17 octombrie 2014, el a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un Volkswagen Golf pe Calea Naţională, deşi nu avea permis de conducere, iar numerele de pe maşină aparţineau altui autoturism. De asemenea, cu ocazia controlului, tânărul a prezentat opoliţiştilor un permis de conducere pe numele său, categoriile „A” și „B”, care avea un aspect și caractere diferite față de unul autentic, existând suspiciuni ca ar fi fost contrafăcut. Prin urmare, poliţiştii au extins cercetările şi au arătat că Marius Emanuel Mertic nu avea permis pentru nicio categorie de autovehicule, permisul de conducere pus la dispoziție fiind contrafăcut, realizat cu ajutorul mijloacelor informatice. Prins cu ocaua mică, tânărul a recunoscut totul şi a susţinut că a cumpărat permisul în cauză din străinătate, unde a fost la muncă, iar plăcuțele cu numărul respectiv le-ar fi găsit abandonate în curtea unei locuințe şi le-a folosit cu toate că autoturismul său avea alte numere de înmatriculare. Trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducere fără permis și uz de fals, magistraţii l-au condamnat atunci la doi ani închisoare, dar au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și i-au stabilit un termen de supraveghere de trei ani.

Era ianuarie 2016, iar tânărul trebuia să stea liniştit până anul acesta, însă nu a reuşit să se abţină. După numai şase luni el a comis-o din nou. Astfel, în seara de 10 iulie 2016, poliţiştii l-au surprins în timp ce gonea cu o motocicletă Honda, pe Calea Națională, cu viteza de 140 km/h, în condiţiile în care limita maximă admisă era de 50 km/h. Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier Botoşani a încercat oprirea acestuia pornind în urmărirea lui cu semnale acustice și luminoase, dar goana a continuat până în dreptul imobilului cu nr. 24 de pe Calea Naţională, unde, pe fondul vitezei excesive și a lipsei abilităților în conducerea autovehiculelor, tânărul nu a mai păstrat distanță regulamentară în mers şi s-a izbit cu motocicleta într-un VW care circula regulamentar. În urma impactului, tânărul a fost proiectat pe asfalt, dar imediat ce s-a dezmeticit s-a ridicat şi a luat-o la fugă, fiind prins și imobilizat de către echipajul de poliție rutieră după circa 80 de metri.

Trimis din nou în judecată pentru conducere fără permis, el a fost condamnat la un an de închisoare şi, întrucât fapta a fost comisă în termenul de încercare, magistraţii au adunat cele două condamnări, Marius Emanuel Mertic având de executat acum trei ani şi 20 de zile de închisoare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...