spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăNaționalCrimă dublă la Iaşi: Cadavrele a două persoane, găsite într-un apartament

Crimă dublă la Iaşi: Cadavrele a două persoane, găsite într-un apartament

Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost descoperite într-un apartament din Iaşi, în acest caz fiind deschisă o anchetă pentru a descoperi ce s-a întâmplat în locuinţă, mai ales că pe corpul femeii de 85 de ani şi al bărbatului de 49 de ani au fost identificate urme de violenţă.

Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că un vecin al celor doi a sunat marţi la 112 şi a spus că se simte un miros cadaveric pe scara blocului.

Când oamenii legii au reuşit să intre în locuinţă, aceştia au găsit cadavrele a două persoane. O femeie de 85 de ani şi un bărbat de 49 de ani, mamă şi fiu, care ar fi murit în urmă cu mai mult timp.

Anchetatorii au probe că cei doi ar fi fost ucişi, deoarece au fost identificate urme de violenţă pe corpurile lor.

Cadavrele au fost transportate la IML Iaşi pentru necropsie.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru omor şi se fac cercetări pentru identificarea autorului celor două crime.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
40 %
4.5kmh
15 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...