joi, mai 8, 2025
AcasăLocal BTZeci de comercianţi amendaţi, în urma unui amplu control

Zeci de comercianţi amendaţi, în urma unui amplu control

Ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în colaborare cu specialişti ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au organizat o acţiune pe raza municipiului Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea încălcării normelor de comerţ şi a celor sanitar-veterinare. Astfel, au fost efectuate controale la 33 de unităţi economice, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind suma de 107.000 de lei.

Totodată, au fost depistat trei persoane, două femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 48 şi 63 de ani, care deţineau asupra lor diverse cantităţi de ţigarete de provenienţă duty free, fără documente justificative, despre care cunoşteau că provin din activităţi de contrabandă. „În toate cele trei cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă în formă asimilată, iar cantitatea totală de 50 de pachete de ţigarete a fost indisponibilizată în vederea confiscării speciale”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
94 %
1.3kmh
100 %
J
11 °
vin
12 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu pedepsele astea mari pentru fumat și tras pe nas, te bucuri și la fumul de la diesel.

EDITORIAL

Impactul pe care o meserie, o profesie, o ocupație îl are asupra noastră ca indivizi trăitori într-un anumit sistem este strâns legat de necesitățile...

EPIGRAMA ZILEI

E simplu ce o să iasă Cu „Turul doi ânapoi”: Diaspora vine-acasă Și de-om putea, plecăm noi... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...