miercuri, septembrie 10, 2025
AcasăLocal BTTrei zile de spectacole la deschiderea Parcului Cornişa

Trei zile de spectacole la deschiderea Parcului Cornişa

Pregătirile pentru marea deschidere a Parcului de Agrement Cornişa au intrat în linie dreaptă. Edilii au definitivat programul şi chiar dacă în şedinţa de Consiliu Municipal de luna trecută nu au fost aprobate fonduri pentru prima zi de spectacole, aşa după cum a dat asigurări primarul Cătălin Flutur, au fost găsite soluţii, astfel că programul anunţat iniţial va fi respectat.

„Dăm start distracţiei! Hai la Cornişa! Concert în aer liber!  Trei zile,  17 – 19 mai, nu vă faceţi program pentru că vă aşteptăm cu mic cu mare la Cornişa AquaPark&Sports! Veţi avea parte de muzică bună, surprize şi multă distracţie. Intrarea liberă!!!”, au transmis organizatorii.

Programul celor trei zile de spectacole este următorul:  

17 mai

Dr Alban, Ottawan, Nana, Gelu Graur, Sound of Boney M feat Sheyla Bonnick, Holograf

18 mai

Filarmonica Botoşani, Shift, Sore, DJ Rynno feat Sylvia, Ioana Ignat & Band

19 mai

Amadeus, Feli, Natalia Gordienko, Connet-R, Voltaj.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
61 %
6.1kmh
5 %
mie
27 °
J
20 °
vin
16 °
S
24 °
D
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Unii elevi mai norocoși au început școala altfel

EDITORIAL

În încercarea disperată de a echilibra un buget din ce în ce mai costeliv, guvernanții au sporit birurile pe pensii, deși este și incorect,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...