vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTLicitația pentru Botoșani - Târgu Frumos, amânată din nou (video)

Licitația pentru Botoșani – Târgu Frumos, amânată din nou (video)

O nouă amânare a licitaţiei pentru reabilitarea drumului Târgu Frumos – Iaşi. Pe site-ul de achiziţii publice a fost anunţat noul termen până la care se pot depune ofertele pentru modernizarea acestui drum vital pentru judeţul Botoşani şi acesta este 20 mai.

Aceasta este practic a doua amânare a celei de a doua licitaţii pentru reabilitarea celor 71,5 kilometri de drum naţional. A doua licitaţie a fost lansată la începutul lunii martie, iar primul termen de depunere al ofertelor a fost data de 22 aprilie. Spre sfârşitul lunii martie, comisia de achiziţii din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prelungit termenul de depunere al ofertelor pentru data de 2 mai, numai că, în prima zi de după minivacanţa de Paşti şi 1 Mai, în loc să se facă deschiderea ofertelor procedura de licitaţie a fost suspendată. „Este vorba de o încetare temporară cerută de operatorii economici care vor să depună oferte, motivată de această minivacanţă de Paşti şi 1 Mai. E doar o chestiune administrativă, iar noul termen de depunere a ofertelor va fi 20 mai”, declara atunci Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt la CNAIR.

Politicienii PSD, cei care s-au lăudat cu acest drum au refuzat să comenteze, mărginindu-se să spună că: „noi, politicul, ne-am făcut treaba ce ţinea de noi”. „De acum procedurile ţin de CNAIR şi nu putem decât să le cerem să le urgenteze şi să respecte legea”, declara Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani. Numărul doi în PSD Botoşani, Marius Budăi, spunea că este doar o procedură administrativă şi că a primit promisiuni că lucrurile se vor rezolva.

Prima licitaţie a fost demarată în mai 2018 şi anulată pe 22 ianuarie în acest an, CNAIR motivând că toate cele 12 oferte depuse erau neconforme. Aşa că licitaţie a fost reluată pe 6 martie, cu o zi înainte de vizita ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, la Botoşani.

Investiţia pentru modernizarea drumului Botoşani – Târgu Frumos este evaluată la a 268,6 milioane de lei (peste 50 de milioane de euro), fără TVA. Cu aceşti bani se urmăreşte a se face proiectarea drumului, dar şi execuţia lucrărilor pe o lungime de 71,512 kilometri, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani, iar investiţia mai cuprinde reabilitarea a opt poduri pe tot traseul şi construirea unuia nou.

Potrivit anunţului de pe SEAP, câştigătorul licitaţiei ar trebui anunţat, cel mai târziu pe 22 octombrie, ora 18:00. Doar că acesta este un termen orientativ, CNAIR putând solicita termene de prelungire a perioadei de evaluare, aşa cum s-a întâmplat de două ori la prima licitaţie, care apoi a fost anulată. În cel mai optimist caz, de pe 22 octombrie va începe să curgă timpul alocat proiectării, cinci luni, după care alte 24 de luni pentru execuţie. Astfel, în cel mai fericit caz, termenul de finalizare al investiţiei este martie 2022. Asta în cazul în care nu vor exista solicitări de prelungire a evaluării ofertelor şi contestaţii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
9.5 ° C
9.6 °
8.3 °
63 %
2.2kmh
22 %
vin
21 °
S
24 °
D
27 °
lun
23 °
mar
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...