spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTMunicipiul Botoşani va găzdui o nouă ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică...

Municipiul Botoşani va găzdui o nouă ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică „Dimitrie Pompeiu”

Filiala Botoşani a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional ,,AT Laurian” și Școala Gimnazială 17, organizează, în  perioada 10-12 mai, cea de-a XIX-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică ,,Dimitrie Pompeiu” şi Simpozionul de Matematică „Dan Brânzei”.

Concursul „Dimitrie Pompeiu” se adresează elevilor din clasele III-XI. Potrivit organizatorilor, la concurs sunt așteptați, aproximativ, 700 de elevi din 15 județe ale țării și din Republica Moldova. Președintele concursului este prof. univ. dr. Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, iar președintele de onoare este cunoscutul profesor Artur Bălăucă. De asemenea, invitat de onoare este prof. univ. dr Doru Ștefănescu, președintele Societăţii de Matematică din Sud-Estul Europei (MASSEE).

Festivitatea de deschidere a Simpozionului de Matematică ,,Dan Brânzei” va avea loc sâmbătă, ora 10:30, în Sala Media a Colegiului Naţional ,,Mihai Eminescu”. Conferințele plenare vor debuta cu expunerea „Dan Brânzei: viața, cărțile și problemele” susţinută de asist. univ. dr. Alexandru Negrescu (Universitatea Politehnica din București). Vor urma conferinţele „Prietenul meu și al geometriei, Dan Brânzei”, susținută de Radu Gologan (Universitatea Politehnica din București), și „Algebra vectorială în lucrările lui Dan Brânzei”, susținută de Doru Ștefănescu (Universitatea din București). De asemenea, și-au anunțat intervențiile și profesorii Daniela Vicol, inspector şcolar, Artur Bălăucă (Filiala Botoșani a SSMR), Ioan Ciobanașu, preşedintele Filialei Botoşani a SSMR (Școala 8 Botoșani), Mihai Gavriluț (Filiala Roman a SSMR) și Alexandru Funduianu (Școala 8 Botoșani).

„Simpozionul este dedicat împlinirii a șapte ani de la trecerea la cele veșnice a matematicianului Dan Brânzei, geometru de renume și profesor la Facultatea de Matematică a Universității <Al I Cuza> din Iași. Acesta a fost președinte al Concursului Interjudețean de Matematică <Dimitrie Pompeiu>, în perioada 2001 – 2011”, a declarat profesorul Ioan Ciobanaşu.

Festivitatea de premiere a elevilor participanți la Concursul Interjudețean de Matematică ,,Dimitrie Pompeiu” va avea loc duminică, 12 mai, începând cu ora 10.00, în Aula Magna a Colegiului Naţional ,,AT Laurian”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.7 ° C
17.2 °
14.4 °
57 %
1.5kmh
5 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...