spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTUn fost jurnalist în echipa "Monitorul de Botoşani" va primi titlul de...

Un fost jurnalist în echipa „Monitorul de Botoşani” va primi titlul de „Profesor Bologna”

Marius Prelipceanu, fost jurnalist în echipa Monitorul de Botoşani, acum profesor la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, va primi titlul de „Profesor Bologna”.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), federația care reprezintă drepturile și interesele tuturor studenților din România, organizează în acest an  cea de a XII-a ediție a Galei „Profesorului Bologna”. Obiectivul proiectului este să promoveze adevăratele valori în educație, cadrele didactice universitare apreciate de studenții lor.
„An de an, ne propunem să descoperim ceea ce noi numim <Profesori Bologna>, exemplele de bună practică din comunitatea academică, oameni pasionați de educație și buni specialiști în domeniul lor, <Profi Tari> ce luminează minți și formează caractere, și să le arătăm recunoștința noastră pentru ceea ce fac. Distincția <Profesor Bologna> este singura recunoaștere oferită exclusiv de către studenți pentru cadrele didactice care îi inspiră”, susţin iniţiatorii galei.
Aceştia l-au înştiinţat pe Marius Prelipceanu că a fost nominalizat de către studenți pentru titlul „Profesor Bologna” și, în urma observării activității sale de către studenții evaluatori, Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a decis să-i acorde distincţia, în numele studenţilor care-l consideră un „Prof Tare” și doresc să-i mulțumească pentru ceea ce reprezintă pentru ei.
Marius Prelipceanu va primi distincţia în cadrul galei care va avea loc în perioada 23 – 26 mai, la Iași. Acest eveniment se desfășoară cu sprijinul Ligii Studenților Economiști Iași (LSE) și al Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Marius Prelipceanu a primit cu bucurie vestea şi s-a gândit la echipa redacţională din care a făcut parte. „Dragii mei, întrucât ați fost primii care nu mi-ați retezat aripile, ați fost primii care ați avut încrederea și curajul de a pune numele meu lângă al vostru, dați-mi voie să împărtășesc cu voi această bucurie. Această recunoștință înseamnă mult pentru mine în contextul zilelor tulburi pe care le trăim cu toții, în mai toate domeniile.
Vă mulțumesc pentru că în 1995 mi-ați dat încredere și vă mulțumesc, aici în primul rând domnului Lazăr (directorul Grupului Media Monitorul – Radio Fix – n.r.) că m-ați ”fugărit” să fac școală, să fac facultate”, este mesajul transmis de Marius Prelipceanu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.2 ° C
13.3 °
11 °
88 %
4.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...