luni, august 18, 2025
AcasăLocal BTPlimbare penală în bezna nopţii oprită de poliţişti

Plimbare penală în bezna nopţii oprită de poliţişti

Ieri seară, în jurul orei 22.30, poliţiştii rutieri din cadrul Secţiei 7 Rurale Darabani au oprit pentru control, pe un drum sătesc din localitatea Lişna (comuna Suharău), un autoturism înmatriculat în Germania, condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, poliţiştii au descoperit că cel de la volan nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie, iar maşina nu era înmatriculată în circulaţie.

Acuzat de conducere fără permis şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, teribilistul s-a ales cu un dosar penal şi riscă să fie trimis în judecată la finalul anchetei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.6 ° C
22.8 °
22.6 °
52 %
3.2kmh
100 %
lun
23 °
mar
27 °
mie
31 °
J
36 °
vin
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă se filmează tot ce mişcă.

EDITORIAL

După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian...

EPIGRAMA ZILEI

Stând întinși pe țărm, la soare, El îi spuse verde-n față: Mă mir cum sufletu-ți mare Stă captiv, după o ață...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...