spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTUcenicia, promovată şi de ITM

Ucenicia, promovată şi de ITM

La aproape un an după ce a devenit operativă Legea uceniciei, care timp de aproape 14 ani a fost modificată continuă şi nu şi-a făcut efectele, inspecţiile teritoriale de muncă (ITM) din ţară au început deja acţiunile în baza noului cadru legislativ.

Mai întâi, ITM-ul a demarat o campanie de informare şi conştientizare cu privire la măsurile de formare profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie, a modalităţii de efectuare a stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, de completare şi transmitere corectă a datelor în registrul general de evidenţă al salariaţilor şi de aplicare a legislaţiei aferente.

Persoanele vizate au vârste cuprinse între 16 şi 26 ani şi doresc să obţină o calificare, care să permită ocuparea unui loc de muncă şi continuarea învăţării în învăţământul profesional şi etnic.

În acest context, „ITM Botoşani a organizat întâlniri cu angajatorii. Au fost informate: întreprinderi individuale, persoane fizice, primării din județ, reprezentanți ai organizațiilor patronale și sindicale, precum şi unități școlare”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Ne-am adresat în principal elevilor din învățământul profesional, tehnic şi absolvenți în căutarea unui loc de muncă. Astfel, au fost informate 67 unităţi şi 349 de persoane în cadrul a şase acţiuni. Am contactat reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Botoșani, pentru a veni în sprijinul celor interesați”, a declarat Dan Moldovanu, inspector şef al ITM. Acesta susţine că este necesară conştientizarea promovării dialogului social, integrarea durabilă pe piaţa muncii a persoanelor fără slujbe şi asigurarea tranziţiei absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie pe piaţa muncii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.6 ° C
26.5 °
23.8 °
44 %
2.5kmh
100 %
mar
23 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
20 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...