vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTCartierul Maxim Gorki, în plină dezvoltare - În zonă va fi construit...

Cartierul Maxim Gorki, în plină dezvoltare – În zonă va fi construit un nou bloc

La această dată se află în dezbatere publică documentaţia vizând ridicarea unui bloc pe Aleea Maxim Gorki numărul 9, respectiv pe terenul aflat lângă Biserica „Sfântul Dumitru”.

Pe terenul în suprafaţă de 1729 de metri pătraţi, investitorul doreşte să ridice un bloc cu 25 de apartamente şi spaţii comerciale la parter. Pe amplasamentul respectiv este propusă o singură scară de bloc, regimul de înălţime fiind parter plus patru etaje şi etajul cinci retras. Noul imobil ar urma să ocupe 490 de metri pătraţi, din documentaţie reieşind că pentru spaţii verzi sunt rezervaţi 300 de metri pătraţi, 692 de metri pătraţi pentru alei şi parcaje, respectiv 247 de metri pătraţi pentru terase şi trotuare.

Pe acel teren, în trecut, a fost clădirea Direcţiei de Statistică, însă în urmă cu câţiva ani acea clădire a fost demolată.

Investitorul va amenaja pe proprietatea sa 31 de locuri de parcare, 25 aferente apartamentelor, cinci spaţiilor comerciale, iar un loc va fi rezervat pentru persoanele cu handicap.

Documentaţia se află în dezbatere publică până pe 26 iunie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.1 °
20.5 °
35 %
2.2kmh
4 %
vin
24 °
S
26 °
D
28 °
lun
15 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...