luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTSimpozionul "Eminescu - Carte, Cultură, Civilizaţie", la Biblioteca "Mihai Eminescu"

Simpozionul “Eminescu – Carte, Cultură, Civilizaţie”, la Biblioteca “Mihai Eminescu”

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” organizează cea de a XXII-a ediție a Simpozionului Internaţional „Eminescu – Carte, Cultură, Civilizație”.

Comunicările din cadrul Simpozionului vor fi susținute de somități ale lumii culturale şi didactice din România, profesori universitari, masteranzi şi eminescologi de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi şi de la alte universități din Romania.  Invitați speciali și moderatori ai manifestării  vor fi profesorii universitari doctori Mihai Zamfir,  Viorica S. Constantinescu, Lucia Cifor, Doru Scărlătescu, Rodica Marian și lector dr.  Livia IACOB, alături de gazda evenimentului, profesorul Cornelia Viziteu, directorul bibliotecii.

Un moment important al manifestării va fi dedicat lansării publicației anuale a Bibliotecii Județene, volumul ”Studii eminescologice/ Etudes sur Eminescu/ Eminescu studies/ Eminescu studien”. Lucrarea, etalon în breasla cercetătorilor creației eminesciene din România și de peste hotare, va fi întregită în acest an cu volumul al 21-lea, care se remarcă printr-un conținut amplu de o înaltă valoare științifică.

Simpozionul va include şi prezentarea expoziţiilor: „Mihai Eminescu – Primul portret”, exponat de maximafilie la Secția de numismatică. autor Mihai Cornaci; „O istorie ilustrată a literaturii române”, exponat de maximafilie realizat de col. (r) Gheorghe Ardeleanu; „Universul poeziei eminesciene – lumină si culoare”, expoziție de lucrări plastice realizate de elevi de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” și Școala 13; „Eminescu în oglinzile criticii” şi „Puterea unui geniu”, expoziții de carte; ”Eminescu-etern” (filatelie și numismatică), autor Mihai Cornaci și ”Mihai Eminescu la Botoșani” (cartofilie), autor Nicolae Iosub.

Simpozionul va avea loc pe 14 iunie, începând cu ora 10.00, în Sala de lectură și va putea fi urmărit în transmisiune live pe www.bibliotecabotosani.ro şi pe pagina de Facebook a bibliotecii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
34.6 ° C
34.6 °
34.6 °
39 %
6kmh
90 %
lun
35 °
mar
35 °
mie
26 °
J
22 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dezavantajul de a locui la parter e că poţi să primeşti mesaje şi altfel decât pe telefon.  

EDITORIAL

Astăzi, în Parlament, noul guvern își asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri care trebuie să reducă deficitul țării. Urgența este dată de faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Pe la colțuri se vorbește Că festivalul e locul Unde publicul răcnește: „DROG MI-E CÂNTECUL ȘI JOCUL”...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...