miercuri, septembrie 10, 2025
AcasăLocal BTSmiley va cânta în această vară la Cornişa

Smiley va cânta în această vară la Cornişa

Îndrăgitul artist Smiley va concerta, alături de alte trupe cunoscute din România, în Parcul Cornişa. Conducerea Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement pregăteşte o manifestare similară celei de la inaugurarea zonei de agrement, care să aibă loc la jumătatea lunii august.

„Summer Fest va fi la Cornișa, un festival al verii similar cu acțiunea din mai, în care capul de afiș va fi un mare artist național, Smiley îl cheamă. Îl așteptăm cu mare drag aici la Botoșani. Vor mai veni trupe precum Proconsul, Vunk, Hara și lista este încă deschisă în completare cu alte trupe în funcție de finanțările pe care le vom obține”, a declarat Eugen Țurcanu, director DSPSA. Vor mai veni la Cornişa Alex Calancea, DJ Project şi alţi artişti.

Oficialul a anunţat că va fi inițiat un proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii consilierilor locali, organizarea Summer Fest fiind estimată la aproximativ 50.000 de euro.

Şi tot pentru a atrage public la Cornişa se are în vedere organizarea de evenimente bilunare, în cadrul cărora să vină comercianţi care să asigure partea de sucuri, îngheţată, bere, mici şi alte produse cerute la astfel de manifestări.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.7 ° C
17.6 °
15.5 °
92 %
1.3kmh
100 %
mie
27 °
J
25 °
vin
18 °
S
21 °
D
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Imagine cu politicieni religioși, cu tablouri cu sfinți în spate, discutând cu poporul.

EDITORIAL

Recent, un fotbalista de la FCU Craiova, Vladislav Blănuță, cetățean al Republicii Moldova, s-a transferat la echipa ucraineană Dinamo Kiev. Până aici, toate bune...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...