miercuri, mai 15, 2024
AcasăLocal BTEugen Ţurcanu i-a cerut demisia şefului pazei de la Cornişa

Eugen Ţurcanu i-a cerut demisia şefului pazei de la Cornişa

Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, i-a cerut demisia şefului pazei din Parcul Cornişa pe motiv că nu a reuşit să-i tempereze pe tinerii romi care au făcut scandal în zona de agrement, duminica trecută. Tinerii s-au aruncat îmbrăcati în bazinul exterior de la Cornişa, spre nemulţumirea celorlate persoane aflate în zonă. Mai mult, aceeaşi tineri au provocat o zarvă de nedescris şi se comportau ca şi cum zona de agrement era proprietatea lor. Eugen Ţurcanu s-a declarat nemulţumit de faptul că şeful pazei nu a reuşit să-i tempereze pe tineri, dar nici nu a chemat în zonă poliţişti pentru a-i sancţiona pe cei care tulburau ordinea şi liniştea publică.

„I-am cerut să facă un pas în spate, deoarece consider că nu face faţă responsabilităţilor postului. I-am cerut să facem protocol de colaborare cu Poliţia Locală, iar el are vreo trei săptămâni de când învârte câteva hârtii dintr-o parte în alta şi spune că Poliţia Locală nu are oameni, de parcă ar fi angajatul poliţiei, nu al DSPSA. I-am spus că atunci când avem persoane recalcitrante, să fie chemată Poliţia Locală că ei pot să aplice sancţiuni, conform legislaţiei pentru tulburarea liniştii publice”, a declarat Eugen Ţurcanu.

Oficialul a recunoscut că nu numai tinerii romi au avut un comportament inadecvat. „Îmi spunea un coleg, că dacă mărşăluiesc 7.500 de oameni (câte persoane au fost la Cornişa weekend-ul trecut – n.r.), tot se împiedică vreo patru – cinci, sau îşi julesc un deget. Lucruri grave nu au fost, numai că încercăm să ne educăm reciproc. Nemaiavând ştrand în oraş în ultimii 20 de ani, de atunci mulţi au uitat cum să se comporte. Iată că o generaţie – două, au pierdut noţiunile de folosire a unei piscine publice şi trebuie să avem puţină răbdare”, a mai spus Eugen Ţurcanu.

Oficialul a mai arătat că cel care va fi şeful pazei trebuie să demonstreze că poate aplana scandalurile şi poate colabora cu celelalte structuri de ordine publică, astfel încât astfel încât activitatea în zona de agrement să nu mai fie perturbată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
48 %
4kmh
88 %
mie
16 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °
Dum
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot ăsta rămâne cel mai bun sistem antifurt la români. Mai ales că e și ieftin.

EDITORIAL

O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...

EPIGRAMA ZILEI

Au plecat toți în vacanță Chiar de nu și-au fixat ruta, Au lăsat în schimb, în clanță, Un bilet : NEAM DUS CU PLUTA !   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...