luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTBărbat ajuns la spital după o cădere în beci

Bărbat ajuns la spital după o cădere în beci

Un bărbat din Botoșani a avut, joi dimineață, un ghinion teribil. El făcea treabă prin gospodărie, iar, într-un moment de neatenție, a ajuns în zona capacului de la beci și, fără să se uite, a căzut în acesta.

Botoșăneanul, care are 40 de ani, locuiește de mai mulți ani în Iași, însă joi s-a întors în localitatea natală, satul Băbiceni din comuna Durnești, unde a suferit accidentul.

La fața locului a fost chemat și un echipaj de pompieri pentru a ajuta la scoaterea victimei, care ulterior a fost preluată de un echipaj de la Ambulanţă şi transportată la spital. “Pacientul a suferit un traumatism cranian acut, însă starea sa de sănătate nu este gravă, acesta fiind stabil”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
23.3 °
50 %
3.3kmh
99 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...