spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTZiua drapelului, o incursiune în istoria României (VIDEO)

Ziua drapelului, o incursiune în istoria României (VIDEO)

Sute de botoșăneni au participat astăzi la ceremoniile organizate de autorități cu ocazia Zilei Drapelului.

Festivitățile au debutat dimineață la Capela militară, unde drapelul național a fost sfințit în cadrul unei ceremonii militare la care au participat oficialități locale, cadre militare active și în retragere, precum și câțiva copii îmbrăcați în costume populare. Preluat de garda de onoare, drapelul a fost adus ulterior în Piața Tricolorului de lângă Casa Sindicatelor și ridicat pe catarg în acordurile imnului național. Ceremonia a fost precedată însă de un alt moment solemn în care mai mulți copii de la Palatul copiilor Dorohoi, ajutați de cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au prezentat toate cele 11 drapele naționale de la adoptarea acestuia în 1848 și până în prezent, cei mici făcând o scurtă prezentare și a heraldicii. Înainte de a fi înălțat pe catarg, drapelul a fost adus de garda de onoare, binecuvântat de părintele militar Ștefan Grădinaru și sărutat rând pe rând de subprefectul Daniela Lozneanu, președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, primarul municipiului Cătălin Flutur, dar și de șeful Garnizoanei militare Botoșani, locotenent colonel Corneliu Titiliuc. Punctul final l-a reprezentat defilarea gărzii de onoare și a plutoanelor de militari, a jandarmilor și a angajaților de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Prin momentele organizate anul acesta, organizatorii ceremoniei, Instituția Prefectului și Garnizoana Militară Botoșani, au încercat să schimbe simbolistica acestei sărbători pentru a aduce mai aproape de oameni drapelul național. Astfel, speech-urile din trecut ale oficialităților, care au lipsit cu desăvârșire în acest an, au fost înocuite de prezentările drapelului, așa încât botoșănenii să înțeleagă istoria tricolorului, dar și schimbările survenite în timp, heraldica modificându-se în funcție de regimul aflat la putere, drapelul național reprezentând în fapt o trecere prin istoria acestui popor. Mai mult, botoșănenii au avut ocazia să fotografieze de aproape drapelele României, scenele derulate atât în capela militară, cât și în Piața Tricolorului fiind imortalizate de zeci de oameni cu aparate foto sau cu telefoanele mobile.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
40 %
4kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...