spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăNaționalTineri care mergeau cu 10 kilograme de droguri la Neversea, arestati

Tineri care mergeau cu 10 kilograme de droguri la Neversea, arestati

Patru tineri au fost arestaţi de Tribunalul Prahova, după ce procurorii DIICOT Ploieşti au găsit asupra lor aproximativ 10 kilograme de droguri, în mare parte canabis. Aceştia mergeau spre festivalul Neversea.

Potrivit soluţiei instanţei, Tribunalul Prahova a admis, miercuri, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti şi a decis arestarea preventivă a patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, pentru trafic de droguri de risc.

Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Surse judiciare au precizat că este vorba de trei bărbaţi şi o femeie, din Cluj, care mergeau spre un festival de muzică tehno la malul mării. În bagaje, procurorii DIICOT au găsit droguri de risc, în mare parte cannabis.

Joi, la malul mării, începe Festivalul Neversea, care ia sfârşit duminică noaptea.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...