spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTIluminat pregătit pentru Lacul cu nuferi (video)

Iluminat pregătit pentru Lacul cu nuferi (video)

Uitat ani buni în paragină de către autorităţile judeţene, Lacul cu nuferi din pădurea de la Ipoteşti s-ar putea transforma într-un magnet pentru turişti.
Consilierii judeţeni au aprobat în ultima şedinţă ordinară indicatorii tehnico-economici pentru ca aleea care duce spre lac să fie iluminată. Traseul iluminat se va întinde până în dreptul podului ce duce spre insuliţă. Majoritatea stâlpilor vor fi de patru, iar patru de zece metri. Corpurile de iluminat vor fi lămpi de tip LED, iar lucrările care vor fi efectuate vor trebui să dureze maxim trei luni. Investiţia, una modică, de 250.000 de lei fără TVA (n.r. – puţin peste 50.000 de euro) va fi suportată din bugetul CJ.
Proiectul a fost votat de toţi consilierii prezenţi la şedinţă fără vreo obiecţie.

 

Lac curățat după un articol din „Monitorul”

 

La începutul lunii iunie, cu câteva zile înainte de Zilele Eminescu, şi după apariţia în „Monitorul de Botoşani” a unui text referitor la faptul că Lacul cu nuferi este năpădit de stuf, preşedintele CJ Botoşani, Costică Macaleţi, a declarat că acesta a fost curăţat în limita posibilităţilor de către echipe de la Memorialul Ipoteşti. „Bine, acolo, în stufăriş cuibăresc şi nişte lişiţe şi nu am putut să le stricăm cuiburile”, a declarat şeful CJ, care a mai susţinut că luciul de apă a crescut mult din cauza ploilor. Mai mult, acesta susţinea că este „bine să fie vegetaţie pe lac”, dar să nu fie agresivă.

 

Drum de acces aproape impracticabil

 

Iluminatul aleii spre lac are şanse mari să se realizeze înainte de viabilizarea drumului care presupune o adevărată aventură pentru cei care vor să ajungă acolo. Deşi de la drumul comunal ce străbate comuna Mihai Eminescu şi până la lac sunt doar câteva sute de metri, şoferii îşi blesteamă zilele şi se declară norocoşi dacă scapă fără vreun pivot sărit sau alte defecţiuni la sistemul de direcţie. Drumul nu a mai fost reabilitat de ani de zile şi sunt mici şanse de a fi reabilitat curând, deoarece sunt probleme de proprietate şi nici o instituţie nu-şi poate asuma viabilizarea lui.
Astfel, de jos din sat şi până în apropierea păduri, adică jumătate din drum, aparţine comunei Mihai Eminescu, iar ce e în pădure până la parcarea de lângă fosta cabană, care a fost demolată în acest an, e în proprietatea Romsilva şi figurează ca drum forestier. Mai mult, sectoare de drum au fost prinse în titlurile de proprietate ale celor cărora le-au fost retrocedate terenuri în zonă, astfel că şi acest aspect îngreunează reabilitarea lui.
Primăria comunei Mihai Eminescu a făcut demersuri pentru corectarea în instanţă a titlurilor de proprietate, dar procesul este unul de durată, acum ajungându-se la corectarea de către Comisia locală de punere în posesie. Pentru reabilitarea drumului este nevoie şi de trecerea sectorului de la Romsilva la comuna Mihai Eminescu sau la CJ, deoarece, pe sectorul cât ţine pădurea, Direcţia Silvică nu poate face altceva decât să pună piatră şi să-l reabiliteze ca pe orice alt drum forestier, ceea ce nu este o soluţie de dorit.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
13.5 ° C
16.6 °
12.8 °
67 %
2.6kmh
4 %
mie
22 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...