luni, august 18, 2025
AcasăLocal BTDrug testere contra șoferilor drogați. Controale în trafic (VIDEO)

Drug testere contra șoferilor drogați. Controale în trafic (VIDEO)

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au primit, săptămâna aceasta, două aparate pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența drogurilor. Este vorba de două aparate marca Dräger, model Drug Test 5000, pentru determinarea în salivă a substanțelor stupefiante. Unul dintre acestea va fi folosit de Serviciul Rutier, iar celălalt a intrat în dotarea Biroului Rutier Botoșani. Sistemul de testare este destinat identificării simultane a opt tipuri de substanțe cu efecte psihoactive – amfetamină, benzodiapezină, cocaină, chetamină, metadonă, metamfetamină, opiu, canabis și tetrahidrocanabinol – și derivații acestora.

Durata unei testări durează în funcție de kit-ul de testare între 4,15 min și 8,30 min. Polițiștii care sunt în misiune și au suspiciuni cu privire la starea psiho-fizică a unor șoferi vor folosi mai întâi etilotestul, iar dacă rezultatul este zero și totuși comportamentul celui de la volan dă de bănuit, polițiștii îl vor testa cu Drug Tester-ul. Testarea se va face cu un kit de unică folosință, cu care se va recolta salivă din cavitatea bucală, după care kit-ul vă fi introdus în unitatea de analiză, care va efectua testarea pe loc. Dacă rezultatul este pozitiv, kit-ul cu pricina este sigilat automat în mediul steril, iar șoferul va fi condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge și de urină. Dacă șoferul refuză să se supună acestei proceduri,el se va alege cu un dosar penal pentru sustragere de la prelevarea probelor biologice. Totodată, el va fi dat jos de la volan, iar polițiștii îi vor reține pe loc permisul de conducere.

Polițiștii rutieri spun că persoanele care consumă substanțe psihoactive și urcă la volan sunt expuse la accidente întrucât drogurile le influențează comportamentul, le diminuează reflexele, fiindu-le afectată capacitatea de a conduce. Aceștia nu mai pot să-și stăpânească propriile mișcări și nu mai pot evita obstacolele apărute în cale. Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

În această seară, polițiștii rutieri din Botoșani au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența substanțelor interzise, pe raza municipiului. În cadrul acțiunii, ei au verificat în trafic mai mulți conducători auto, pentru depistarea prezenței alcoolului sau a substanțelor psihoactive, rezultatul fiind negativ în toate cazurile. Polițiștii spun însă că acțiunile de acest tip vor continua pe parcursul întregului sfârșit de săptămână, cu precădere în zonele de risc.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.4 ° C
19.6 °
18.3 °
64 %
1.3kmh
56 %
lun
18 °
mar
26 °
mie
31 °
J
36 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă se filmează tot ce mişcă.

EDITORIAL

După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian...

EPIGRAMA ZILEI

Stând întinși pe țărm, la soare, El îi spuse verde-n față: Mă mir cum sufletu-ți mare Stă captiv, după o ață...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...