sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTCopil ars la Havârna (video)

Copil ars la Havârna (video)

Un copil de numai patru ani se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost victima unui accident cumplit în gospodăria bunicilor. Venit împreună cu părinţii, din judeţul Hunedoara, băieţelul de patru ani era în vizită la bunici, în localitatea Havârna.

Spre seară, copilul ieşise în sat împreună cu mama lui, în timp ce tatăl a ajutat în gospodărie la strângerea mai multor gunoaie şi resturi de vegetaţie din grădină. Acesta a decis să le dea foc într-un loc mai ferit, aproape de gardul gospodăriei, care dădea spre şosea, aproape, însă, de poarta de acces în curtea casei dinspre stradă. La un moment dat, când focul ardea mai puternic, printre gunoaiele găsite, tatăl a aruncat şi un recipient de plastic în care se afla diluant. Substanţa puternic inflamabilă s-a aprins, iar recipientul a explodat, aruncând jerbe de flăcări la distanţe de câţiva metri. Din nefericire, exact atunci pe poartă a intrat şi copilul, care a fost surprins de bila de foc creată de explozie, trupul micuţului fiind practic înghiţit de flăcări.

Disperat, tatăl a sărit să îşi ajute copilul şi să stingă flăcările care i-au cuprins hăinuţele. Bărbatul s-a ars şi el pe ambele mâini, flăcările provocându-i răni grave la degete, iar micuţul a intrat în stare de şoc. Tatăl acestuia a sunat imediat la 112, cerând cu disperare ajutorul cadrelor medicale. O ambulanţă cu asistent a plecat imediat de la Dorohoi, pentru a ajunge cât mai repede la copil şi a-i acorda primul ajutor, în acelaşi timp de la Botoşani plecând şi ambulanţa de terapie intensivă a SMURD. Copilul a ajuns în grija personalului medical, care i-a acordat primul ajutor şi l-a înfăşurat în folii speciale pentru astfel de situaţii, micuţul fiind intubat şi sedat.

Realizând gravitatea rănilor, medicul de pe ambulanţa SMURD a anunţat deja dispeceratul integrat pentru a se solicita transferul micuţului într-o unitatea specializată din ţară. „Pacientul a suferit arsuri de gradele II şi III la nivelul craniului, feţei, la ambele membre superioare, torace şi abdomen anterior, precum şi coapse, starea fiind foarte gravă”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

 

Imediat cum au ajuns la Botoşani cu micuţul, acesta a fost pregătit de o echipă de medici pentru transportul la Bucureşti pe calea aerului. Ambulanţa SMURD l-a preluat din nou şi l-a transportat pe aeroportul Salcea, unde copilul a fost preluat de echipajul de pe avionul SMURD, care a aterizat pe Aeroportul Băneasa şi apoi l-a transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti,

 

Avionul SMURD de tip Cessna Citation V a decolat de pe Aeroportul Băneasa la 1:26 dimineaţa, şi a aterizat la Suceava 40 de minute mai târziu, zburând cu 600 de kilometri la oră, iar copilul a ajuns în grija medicilor din Bucureşti înainte de ora 3:30 dimineaţa.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
11 °
71 %
2.2kmh
100 %
sâm
18 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
23 °
mie
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...