sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTVaccin pentru pesta porcină căutat în Vietnam

Vaccin pentru pesta porcină căutat în Vietnam

Pesta porcină africană face ravagii atât în judeţ, cât şi la nivel naţional. Dacă la Botoşan, la porcul domestic, sunt opt focare de pestă porcină active (câte două la Rediu, Hăneşti şi Vlăsineşti şi câte unul la Păltiniş şi Hudeşti) şi două stinse, ambele la Pomârla, la nivel naţional, numărul de focare a ajuns la 416, boala evoluând în prezent în 140 de localităţi din 20 de judeţe,

În acest context, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că va trimite o echipă de cercetători români în Vietnam, unde ar fi fost testat cu succes un vaccin împotriva pestei porcine africane. Ministrul a precizat că a trimis o scrisore omologului vietnamez, în care îl roagă să permită cercetătorilor să colaboreze cu echipa de români. „Sunt convins că acest lucru va fi posibil, pentru că pe data de 15 aprilie noi am încheiat un memorandum, atât Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cât şi Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale cu Ministerul Agriculturii din Vietnam şi pe această direcţie ştiinţifică de colaborare să putem ajunge să lucrăm împreună pentru a ajunge cât mai repede în posesia acestui vaccin”, a spus Daea.

Conform presei internaţionale, cercetătorii vietnamezi au testat cu succes un vaccin împotriva pestei porcine africane. Virusul a fost descoperit în Vietnam în februarie a a afectat în jur de 10% din efectivele locale de porci. Afectate de virus sunt şi China, Laos şi Coreea de Nord.

De la apariţia bolii în România au fost eliminaţi 372.325 de porci domestici şi există 1.660 de cazuri la mistreţi. În judeţul Botoşani, boala a apărut la începutul acestui an, la mistreţ. De atunci, 82 dintre porcii sălbatici găsiţi morţi sau vânaţi au fost pozitivi la virusul pestei porcine. De asemenea, au fost ucişi, sau au murit, 63 de porci domestici.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
11.5 ° C
13.6 °
11.1 °
64 %
2.7kmh
83 %
sâm
18 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
23 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...