sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTControale în toate şcolile botoşănene care au avut elevi de clasa a...

Controale în toate şcolile botoşănene care au avut elevi de clasa a VIII-a

Conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale a cerut ca în toate şcolile din România să se deruleze o inspecţie tematică privind evoluția situației școlare a elevilor din învățământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2015-2016, până la susținerea Evaluării Naționale, din anul școlar 2018 – 2019.

Potrivit conducerii ministerului, experţii din Corpul de control al ministrului Educației Naționale vor analiza situația școlară a elevilor promovați, corigenți, repetenți, cu situație școlară neîncheiată și transferați, în anii școlari selectați, la nivelul unităţilor de învăţământ din toată țara.

Aceste verificări au plecat de la neconcordanţele existente între datele trecute în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România şi cele din catalog şi registrele matricole. La începutul lunii februarie a acestui an, ministerul a cerut inspectoratelor şcolare să verifice cu maximă atenție și responsabilitate datele înregistrate în aplicația informatică SIIIR privind elevii, date care trebuie să fie în concordanță cu înscrisurile din cataloage și registrele matricole. Prin controalele care vor avea loc în perioada în cursul acestei luni se urmăreşte prevenirea excluziunii școlare a elevilor din unitățile de învățământ unde rata de neparticipare la examenele naţionale depăşeşte media pe ţară și identificarea grupurilor defavorizate de elevi care sunt în risc de abandon școlar.

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a declarat că, la nivelul judeţului, aceste verificări sunt făcute de şase profesori botoşăneni, care sunt experţi în cadrul Corpului de control al ministrului.

„Se verifică toţi copiii care au fost în clasa a V-a în urmă cu patru ani şi traseul lor până în anul şcolar 2018 – 2019. Totodată, experţii vor stabili dacă şcolile au introdus corect datele în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), respectiv dacă elevii care au fost introduşi în aplicaţie au existat în cataloage şi în registrul matricol”, a precizat oficialul.

Inspectorul şcolar general a mai arătat că în fiecare dintre cele 168 de unităţi de învăţământ care au avut copii care au absolvit în acest an opt clase se pregătesc toate documentele din ultimii patru ani pentru a putea fi analizate de către echipa ministerială.

În anul şcolar 2018 – 2019, în învăţământul botoşănean au funcţionat 239 de clase a VIII-a, cu 4759 de copii. „În principal, experţii vor stabili ce s-a întâmplat cu copiii care au fost înscrişi în clasa a V-a, dar nu au mai încheiat clasa a VIII-a. Sunt elevi care s-au transferat în alte judeţe, au plecat în care au plecat în străinătate sau pur şi simplu au abandonat şcoala. Aici se pune accentul, să vedem ce s-a întâmplat cu aceşti copii. Bineînţeles, şcoala trebuie să aibă documente pentru fiecare copil ieşit din sistem”, a concluzionat Gabriel Hârtie.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
15.6 °
14.4 °
73 %
1.8kmh
55 %
sâm
13 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...