duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTUrmărit internațional extrădat din Anglia și dus la reeducare

Urmărit internațional extrădat din Anglia și dus la reeducare

Marți, poliţiştii Compartimentului Urmăriri, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională au preluat de pe teritoriul statului englez un tânăr de 20 de ani, care figura ca urmărit naţional şi internaţional.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, tânărul fusese judecat pentru o serie de fapte comise în perioada minoratului, iar magistrații Judecătoriei Dorohoi au emis pe numele lui o sentinţă penală de internare într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an şi 6 luni pentru comiterea mai multor furturi.

Adus în țară sub escortă, tânărul a fost condus la Centrul Educativ Tg. Ocna, în vederea internării.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
28.7 ° C
28.9 °
28.6 °
37 %
2.3kmh
13 %
D
31 °
lun
31 °
mar
31 °
mie
30 °
J
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...